Video Trecut de 50 de ani, George Weah n-a uitat fotbalul. Președintele Liberiei a jucat într-un amical
12.09.2018, 10:56George Weah, preşedintele Liberiei, fostul "Balon de Aur", a avut o apariţie surprinzătoare marţi în echipa naţională, la aproape 52 de ani, în meciul amical câştigat de Nigeria cu scorul de 2-1, la Monrovia, relatează Reuters.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Liberia perfectase acest meci amical pentru a retrage celebrul tricou cu numărul 14 purtat de Weah, primul jucător din afara Europei care a câştigat Balonul de Aur şi titlul de cel mai bun fotbalist al anului, decernat de FIFA, în 1995. Suporterii au fost uimiţi să îl vadă pe Weah pe teren, la 16 ani după ce jucase ultima oară pentru naţionala Liberiei.
Presa a relatat că Weah, care a condus atacul Liberiei, a arătat momente din virtuozitatea care l-a făcut celebru în urmă cu 20 de ani, fiind aplaudat în picioare în momentul schimbării, în min. 79.
Pentru Nigeria au marcat Henry Onyekuru şi Simeon Nwankwo, golul de onoare al liberienilor fiind reuşit de Kpah Sherman, din penalty, pe finalul partidei.
Weah, care va împlini 52 de ani pe 1 octombrie, a avut o carieră strălucită în Europa, jucând la echipe precum Monaco, Paris Saint-Germain, Olympique Marseille, AC Milan, Manchester City şi Chelsea.
A fost de trei ori cel mai bun fotbalist african al anului şi a cucerit tilul în Franţa, cu PSG, şi Cupa Angliei, cu Chelsea.
Popularitatea sa i-a adus şi victoria la alegerile prezidenţiale din decembrie 2017.
Agerpres
Etichete: george weah , liberia - nigeria amical , george weah amical , george weah presedintele liberiei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...