Transferuri low-cost la Dinamo. Lui Petrescu i-a fost propus un vârf de 34 de ani
13.07.2013, 15:11Alexandr Kokorin a fost vândut pentru 20 de milioane de euro la Anji Makhachkala, dar problemele financiare de la Dinamo Moscova nu au dispărut.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Drept urmare, șefii nu sunt dispuși să investească prea mult în transferuri, în ciuda apelurilor făcute de antrenorul român Dan Petrescu, care consideră că are un lot subțire din punct de vedere numeric. Transferurile făcute în această vară de Dinamo, AICI.
Președintele Gennady Soloviov i-a propus "Bursucului" un transfer de compromis: aducerea internaționalului rus Dmitri Bulykin, fost la FC Twente, un jucător în vârstă de 34 de ani, care și-a terminat angajamentul cu gruparea olandeză.
"Bulykin a venit și mi-a spus: 'Dați-mi posiblitatea de a juca!'. Dan Petrescu va decide dacă el este suficient de bun pentru Dinamo Moscova. El spune că avem nevoie de un atacant masiv pentru a trece de apărările adverse, așa că l-am ales pe Dmitri. Antrenorul nu are timp prea mult să se gândească", a anunțat Soloviev.
În zilele următoare, de la Dinamo va pleca experimentatul mijlocaș Igor Semshov, care dorește să joace mai mult. Dan Petrescu consideră că nu mai are nevoie de serviciile jucătorului în vârstă de 35 de ani, care nu a jucat niciodată în afara Rusiei.
7 goluri în 24 de meciuri jucate la Twente a reușit Bulykin. În cariera sa a mai trecut pe la Lokomotiv Moscova, Dinamo Moscova, Bayer Leverkusen, Anderlecht, ADO Den Haag și Ajax
129 de meciuri în campionat a jucat Bulykin pentru Dinamo Moscova, în perioada 2001-2007
Etichete: dan petrescu , transferuri dinamo , dinamo moscova , dinamo moscova petrescu , petrescu , dmitri bulykin , bulyikin , dmitri bulykin dinamo moscova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...