Video Exclusiv Transferul lui Horațiu Moldovan la Atletico Madrid a provocat ”scântei” în direct: "Care performanță? Să stai pe bancă?"
articol scris de Digi Sport20.01.2024, 09:25
În ultimele zile s-a discutat intens că Horațiu Moldovan (25 de ani) va ajunge în La Liga, la Betis Sevilla. Într-adevăr, portarul va ajunge în fotbalul din Spania, însă nu la Betis, ci la ”titanul” Atletico Madrid.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Discuție în contradictoriu pe tema transferului lui Horațiu Moldovan la Atletico Madrid
Prezentatorul emisiunii Fotbal Club, Radu Naum, s-a declarat surprins de alegerea lui Horațiu Moldovan de a semna cu Atletico Madrid, în condițiile în care sunt șanse foarte mici să joace atât timp cât Jan Oblak este portarul titular.
Mai mult, Radu Naum consideră că pentru Horațiu Moldovan a contat mai mult salariul oferit de Atletico Madrid decât posibilitatea de a juca la o echipă mai slab cotată din fotbalul spaniol așa cum este Betis.
”Atât vreau să spun, dacă alegem bani și este normal să alegem banii și banca de rezerve în același timp, că asta se întâmplă. Pentru Horațiu Moldovan, în momentul acesta la Atletico Madrid sunt bani, club important, bancă de rezervă.
Eu propun să nu mai vorbim despre performanțe în fotbalul românesc, să spunem că performanța e să iei un salariu baban și punct. Toți fotbaliștii vor spune la fel, noi nu mai trebuie să cerem o națională bună”, a fost discursul moderatorului emisiunii Fotbal Club, Radu Naum.
Părerea lui Radu Naum a declanșat o discuție în contradictoriu în platoul emisiunii, iar Ilie Dumitrescu, Marius Lăcătuș și jurnalistul Decebal Rădulescu au încercat să îl convingă de faptul că o echipă precum Atletico Madrid nu se refuză.
Decebal Rădulescu: ”Te duci în extremă, mie așa mi se pare!”
Ilie Dumitrescu: ”Tocmai, că aici vorbim despre performanță!”
Radu Naum: ”Care performanță? Să stai pe banca de rezerve?”
Ilie Dumitrescu: ”Că a semnat, a reușit să semneze cu Atletico Madrid. Câți jucători români au semnat cu Atletico Madrid în ultimii ani? Ca să ajungi la nivelul ăsta înseamnă performanță. Că depinde de el ce va face în continuare, asta e altceva, dar să faci pasul la Atletică înseamnă performanță, punct!”
Radu Naum: ”Noi avem jucători care au trecut pe la echipe, nu au jucat pe la echipe!”
Ilie Dumitrescu: ”În trenul ăsta nu ai cum să nu te urci!”
Marius Lăcătuș: ”Numai de bănuți vorbim.. Eu cred că a contat foarte mult și clubul. Un club de talia lui Atletico îți oferă și niște condiții extraordinare începând cu cele financiare”
Radu Naum: ”La Betis ar fi avut mai multe șanse să apere decât la Atletico? Deci a contat clubul și mai puțin posibilitatea de a apăra!”
Ilie Dumitrescu: ”Nu se știe dacă va juca sau nu va juca!”
Radu Naum: ”În momentul ăsta, nu, cât Oblak e sănătos!”
Ilie Dumitrescu: ”Sunt șanse puține să joace, dar va avea și el șansa lui, dar ăsta este visul fiecărui jucător, să ajungă la cel mai înalt nivel. El a ajuns acolo. Nu ai cum să nu alegi Atletico Madrid!”
VIDEO Discuția în contradictoriu pe tema transferului lui Horațiu Moldovan
Etichete: atletico madrid , transfer , marius lacatus , ilie dumitrescu , radu naum , decebal radulescu , horațiu moldovan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Lupta dintre veteranul Mike Tyson și youtuberul devenit boxer Jake Paul nu a făcut nimic pentru a...