Tottenham, prima ofertă pentru Radu Drăgușin! Câți bani au pus ”pe masă” englezii + Durata contractului
articol scris de Digi Sport30.12.2023, 23:37
După ce Radu Drăgușin (21 de ani) a marcat în remiza înregistrată de Genoa împotriva liderului din Serie A Inter, scor 1-1, pare că discuțiile în legătură cu transferul internaționalului român s-au intensificat.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Așa cum s-a vehiculat în ultima perioadă, Tottenham s-a interesat de fundașul român, lucru confirmat și de agentul fotbalistului, Florin Manea. Mai mult, se pare că englezii au trecut rapid și la fapte.
Prima ofertă a lui Tottenham pentru Radu Drăgușin
Conform jurnalistului Nicolo Schira, Tottenham le-a făcut o primă ofertă celor de la Genoa pentru Radu Drăgușin. Britanicii au ”pus pe masă” 25 de milioane de euro pentru internaționalul român, însă italienii vor 30 de milioane de euro în schimbul apărătorului.
Jurnalistul italian a dezvăluit și durata contractului pe care Tottenham i l-a propus lui Radu Drăgușin. Ar fi vorba despre o înțelegere cu o durată de cinci ani.
Așa cum anunțase și Fabrizio Romano, Radu Drăgușin și-ar fi dat deja acordul, iar britanicii au încredere că mutarea se va concretiza.
VIDEO Golul marcat de Radu Drăgușin împotriva lui Inter
Ioana Stan a fost în tribună și a filmat în direct. Ce a postat după golul lui Drăgușin
Galerie Foto
Ioana Stan, iubita lui Drăgușin, a fost prezentă la meciul Genoa - Inter și a avut parte de cea mai frumoasă surpriză. Golul marcat de Radu a fost considerat de către frumoasa brunetă cadoul perfect pentru ziua ei de naștere, care a fost chiar pe 29 decembrie.
”Cadoul perfect pentru ziua mea”, a fost mesajul pe care Ioana l-a atașat un scurt filmuleț realizat imediat după golul marcat de Drăgușin.
Etichete: transfer , tottenham , genoa , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...