Surpriză uriașă! Mourinho, gata să renunțe la banca tehnică: a bătut palma cu o echipă din liga secundă. Ce post va ocupa
articol scris de Digi Sport22.05.2024, 13:42
Jose Mourinho (61 de ani), liber de contract după despărțirea de AS Roma, e pe punctul să facă o mutare total neașteptată.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Jose Mourinho, gata să devină director tehnic în Arabia Saudită
În ultima perioadă, numele lui Mourinho a fost legat de Manchester United, Chelsea și Beșiktaș, însă jurnalistul italian Gianluigi Longari, citat de One Football, susține că portughezul e gata să renunțe, cel puțin provizoriu, la antrenorat.
Concret, sursa menționată anterior notează că Jose Mourinho este foarte aproape să devină noul director tehnic al celor de la Al-Qadisiya, din liga a doua saudită.
Informația este cu atât mai surprinzătoare cu cât nimic nu indica faptul că portughezul va lua o pauză de la antrenorat, iar Al-Qadisiya nu se numără printre ”granzii” din Arabia Saudită, ci abia în acest sezon și-a asigurat promovarea în prima ligă, cu două etape rămase de disputat.
Jose Mourinho a strâns 94,5 milioane de euro doar din demiteri
Potrivit presei britanice, antrenorul portughez a primit aproximativ 3,5 milioane de euro din partea celor de la Roma pentru faptul că a fost dat afară prematur, conform unei clauze din contract.
În total, Mourinho a ajuns la 94,5 de milioane de euro doar din demiteri, după cum urmează:
- 21 de milioane de euro de la Chelsea (2007)
- 20 de milioane de euro de la Real Madrid (2013)
- 10 milioane de euro de la Chelsea (2015)
- 23 de milioane de euro de la Manchester United (2018)
- 17 milioane de euro de la Tottenham (2021)
- 3,5 milioane de euro de la AS Roma (2024)
Evident, Mourinho stă cel mai bine la acest capitol dintre toți antrenorii.
Etichete: jose mourinho , arabia saudita , director tehnic , al-quadisiyah
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...