”Suntem șocați!” Imediat după ce a apărat un penalty, s-a prăbușit pe teren și a murit. Avea doar 25 de ani
articol scris de Digi Sport13.02.2023, 18:37
O adevărată dramă s-a petrecut în weekend-ul precedent în Belgia. Portarul Arne Espeel s-a prăbușit pe gazon în timpul meciului Winkel Sport B. Soon - SK Westrozebeke și după scurt timp a murit.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Un portar a murit la scurt timp după ce a apărat un penalty: ”E o tragedie”
La scorul de 2-1 pentru echipa sa, goalkeeper-ul lui Winkel Sport B. Soon, echipă din liga a șaptea belgiană, a parat un penalty și a căzut la pământ. Colegii s-au grăbit pentru a-i acorda primul ajutor, iar medicii au intervenit cu un defibrilator, însă nu au reușit să-l readucă la viață. Manevrele de resuscitare nu au avut succes, iar Espeel a fost declarat decedat la spital.
”Arne juca la noi încă din copilărie și toată lumea îl plăcea. E imposibil de înțeles cum i s-a putut întâmpla așa ceva unui om atât de tânăr. Era sănătos tun”, se arată într-un comunicat al clubului belgian.
Se pare că după ce a apărat lovitura de pedeapsă, s-a ridicat în picioare pentru a sărbători reușita, iar după câteva secunde s-a prăbușit. Deocamdată, cauza morții nu este cunoscută.
”Mingea era în joc. Portarul nostru s-a ridicat rapid, apoi a căzut. A fost teribil”, a spus antrenorul secund al lui Winkel Sport. ”E o tragedie, suntem șocați. Arne a fost la club toată viața lui și era foarte iubit. E o lovitură teribilă”, a completat director sportiv al clubului.
Meciul a fost suspendat.
Etichete: portar belgia , portar mort , arne espeel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...