Suma maximă pe care Barcelona este dispusă să o plătească pentru Robert Lewandowski! Bayern cere 40 de milioane de euro
articol scris de Digi Sport05.06.2022, 09:26
Robert Lewandowski (33 de ani) mai are un an de contract cu Bayern Munchen, însă polonezul a anunțat public că vrea să își schimbe echipa, iar Barcelona pare a fi noua destinație a fotbalistului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Totuși, transferul lui Lewandowski pare a fi destul de anevoios, având în vedere că bavarezii nu vor să își piardă cel mai mare star al echipei.
Suma maximă pe care Barcelona este dispusă să o plătească pentru Robert Lewandowski! Negocierile ar putea fi pornite
Presa din Germania a anunțat recent că Bayern Munchen i-a stabilit deja prețul lui Robert Lewandowski, chiar dacă plecarea polonezului nu este chiar ceea ce își doresc bavarezii. Conducerea clubului vrea 40 de milioane de euro pentru atacant.
Polonezul este dorit la Barcelona, dar conform Sport.es, catalanii nu sunt dispuși să plătească o sumă atât de mare pentru cel mai bun marcator din Bundesliga, având în vedere problemele financiare prin care trece echipa. Conducerea formației blaugrana vor să plătească cel mult 30 de milioane de euro plus bonusuri.
Catalanii nu au trimis încă oferta oficială pentru Lewandowski, însă sunt încrezători că polonezul va ajunge pe Camp Nou mai devreme sau mai târziu. Polonezul vrea să semneze cu Barcelona, lucru ce le dă mari speranțe oficialilor echipei din La Liga.
În plus, din cauza articolului FIFA prin care Robert Lewandowski poate pleca de la Bayern Munchen chiar dacă mai are un an de contract îi îngrijorează pe bavarezi și vor să îl vândă pe atacantul polonez pentru a nu risca să îl piardă gratis. Astfel, oficialii grupării din Bundesliga ar fi dispuși să înceapă negocierile cu privire la vânzarea fotbalistului.
Artificiul la care poate apela Robert Lewandowski pentru a pleca de la Bayern la FC Barcelona
Robert Lewandowski poate pleca de la Bayern Munchen prin apelarea la Articolul 17 al FIFA, indiferent dacă bavarezii vor fi sau nu de acord cu mutarea sa.
Pentru că au trecut trei ani de la startul contractului, Lewandowski ar putea pleca de la formația din Munchen, conform articolului 17 din Regulamentul FIFA, cu plata unor despăgubiri.
Dacă se va ajunge la această metodă, Robert Lewandowski ”s-ar putea cumpăra singur” de la Bayern, pentru suma de 24 de milioane de euro, notează nemții de la Bild. Agentul polonezului, Pini Zahavi, cunoaște foarte bine regulamentul FIFA și ar putea apela la articolul 17, dacă cei de la Bayern Munchen nu vor fi de acord cu mutarea lui Lewandowski la Barcelona, mai notează sursa citată.
Etichete: barcelona , transfer , bayern munchen , robert lewandowski
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...