SUA, campioană mondială la fotbal feminin! Record pentru cea mai bună jucătoare
06.07.2015, 10:44Echipa Statelor Unite a câştigat Cupa Mondială la fotbal feminin, care a avut loc în Canada, după ce a învins clar în finală reprezentativa Japoniei, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 5-2 (4-1).
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Astfel, americancele şi-au trecut în palmares al treilea lor titlu mondial, după cele câștigate în 1991, respectiv 1999.
În vârstă de 32 de ani, Carli Lloyd (foto), a izbutit o triplă în numai 16 minute, devenind prima jucătoare cu un hattrick într-o finală de Cupă Mondială. În total, Lloyd a înscris 6 goluri în Canada și a fost desemnată cea mai bună jucătoare a turneului.
SUA a tranşat practic soarta meciului în primul sfert de oră, având în vedere că în minutul 16 conducea cu 4-0. Carli Lloyd (3, 5, 16), Lauren Holiday (14) şi Tobin Heath (54) au marcat pentru învingătoare, în timp ce pentru nipone au înscris Yuki Ogimi (27) şi Julie Johnston (52, autogol).
Franţuzoaica Amandine Henry a fost desemnată a doua cea mai bună jucătoare a competiţiei (Balonul de argint), în faţa niponei Aya Miyama (Balonul de bronz).
Americanca Hope Solo a primit premiul pentru cel mai bun portar, iar canadianca Kadeisha Buchanan a fost aleasă cea mai bună tânără jucătoare.
Titlul de golgheter a revenit germancei Celia Sasic, care a marcat tot şase goluri, ca şi Lloyd, însă a jucat mai puţine minute.
53.341 spectatori au asistat la meciul dintre SUA și Japonia
ECHIPELE
SUA: Hope Solo - Meghan Klingenberg, Becky Sauerbrunn, Julie Johnston, Ali Krieger - Morgan Brian, Lauren Holiday, Megan Rapinoe (Kelley O'Hara, min. 61), Tobin Heath (Abby Wambach, min. 79) - Carli Lloyd, Alex Morgan (Christie Rampone, min. 86)
Selecţioner: Jill Ellis
Japonia: Ayumi Kaihori - Saori Ariyoshi, Azusa Iwashimizu (Homare Sawa, min. 33), Saki Kumagai, Aya Sameshima - Nahomi Kawasumi (Yuika Sugasawa, min. 39), Mizuho Sakaguchi, Rumi Utsugi, Aya Miyama - Shinobu Ohno (Mana Iwabuchi, min. 60), Yuki Ogimi
Selecţioner: Norio Sasaki
Etichete: sua japonia , sua fotbal feminin victorie , sua campioana mondiala , record goluri lloyd
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...