Stuttgart are antrenor nou. Maxim va fi pregătit de omul care a ridicat-o pe Schalke
09.03.2014, 12:28Începând de duminică, Alexandru Maxim are un nou antrenor la VfB Stuttgart. Șefii de la formația șvabă l-au demis pe Thomas Schneider, înlocuindu-l cu olandezul Huub Stevens.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Conducerea a luat această decizie, de comun acord cu Thomas Schneider. Decizia dificilă a fost luată ca urmare a situaţiei sportive actuale", a explicat preşedintele lui VfB Stuttgart, Bernd Wahler, într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al clubului.
Aflați pe locul al 15-lea în Bundesliga, cei de la Stuttgart au remizat, sâmbătă, pe teren propriu, cu nou promovata Eintracht Braunschweig. Maxim a jucat un rol deosebit de important la ambele goluri ale gazdelor, marcându-l pe primul și pasând decisiv la cel de-al doilea (VIDEO și DETALII AICI).
Egalul nu i-a ajutat prea mult pe șvabi, care au decis că e timpul pentru o nouă schimbare la nivelul băncii tehnice. În august 2013, Bruno Labbadia a fost schimbat cu Thomas Schneider.
I-a antrenat pe Marica și pe Lazăr
Huub Stevens (60 de ani), înlocuitorul lui Schneider, vine tot de la o echipă unde avea sub comandă un internațional român. În Grecia, la PAOK Salonic, olandezul l-a antrenat și pe mijlocașul central Costin Lazăr. Totodată, el l-a avut sub comandă pe Marica, la Schalke.
Tehnicianul olandez nu se află la prima sa experienţă în Germania, unde a mai antrenat-o pe Schalke 04, cu care a cucerit Cupa UEFA (1997) şi Cupa Germaniei (2001). În Bundesliga le-a mai pregătit și pe Hertha Berlin (2002-2003), FC Koln (2004-2005), SV Hamburg (2007-2008), iar pentru încă un mandat a trecut și pe la Schalke (2011-2012).
Etichete: vfb stuttgart , stuttgart maxim , alexandru maxim antrenor nou , huub stevens stuttgart
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...