Exclusiv Stoichiţă va antrena a patra echipă naţională, după Panama, Armenia şi Kuwait
16.10.2016, 13:11Antrenorul român Mihai Stoichiţă este la un pas de preluarea unei noi naţionale de fotbal. În zilele următoare, tehnicianul în vârstă de 62 de ani care ultima dată a pregătit Petrolul va parafa o înţelegere cu Iordania, pe care ar urma să o conducă pe 10 noiembrie, la meciul amical din Uzbekistan.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Stoichiță ajunge în Iordania prin intermediul managerului Mustafa Akram, cel care în ultima vreme i-a dus în Golf și pe Victor Pițurcă (Al Ittihad), Jugurtha Hamroun (Al Sadd) și Gregory Tade (Qatar SC).
Tehnicianul român va semna un contract pe doi ani, cu un salariu de 400.000 de dolari pe sezon, dar și bonusuri consistente de performanță.
Stoichiță a mai antrenat în carieră naţionalele statelor Panama, în 2001, Armenia, 2013-2004, şi Kuwait, 2005-2006. Ultima oară, Mihai Stoichiţă a pregătit Petrolul Ploieşti, în sezonul 2015-2016, de unde a plecat la finalul turului, fără să-i fie achitate drepturile financiare de către echipa care la sfârșitul sezonului avea să intre în faliment.
În carieră, cea mai puternică echipă pe care a pregătit-o a fost Steaua, în trei rânduri: 1997-1998, 2009-2010 şi 2012. Cu Steaua a câştigat un campionat şi o Supercupă. În Moldova a obţinut un titlu şi o Cupă a Moldovei, iar în Armenia a luat campionatul, Cupa şi Supercupa.
Din 1988, de când s-a apucat de antrenorat, Stoichiţă a fost antrenor principal la Callatis Mangalia, Rocar Bucureşti, FC Naţional, Litex Lovech, Sheriff Tiraspol, Ankaragucu, Piunik Erevan (în paralel cu echipa naţională a Armeniei), Farul Constanţa, Oţelul Galaţi, Aris Limassol, Al Salmiya, AEL Limassol, Steaua, Astra, CS Mioveni, Apllon Limassol şi Petrolul Ploieşti. Dacă la Steaua a fost în trei rânduri, la Al Salmiya şi AEL Limassol a fost în câte două rânduri.
Etichete: stoichita nationala , stoichita exclusiv , stoichita iordania , exclusiv stoichita iordania , exclusiv stoichita iordania nationala , exclusiv stoichita nationala , exclusiv mihai stoichita iordania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...