Start lansat de an pentru Laurențiu Reghecampf în Emirate! Victorie la scor pentru Al-Wasl
02.01.2020, 19:30Al-Wasl, echipa pregătită de Laurențiu Reghecampf (44 de ani), s-a impus categoric în ultima etapă din campionatul Emiratelor Arabe Unite, scor 5-1, împotriva celor de la Bani Yas.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Brazilianul Fabio Lima a deschis scorul pentru Al-Wasl în minutul 13, iar avantajul a fost mărit 11 minute mai târziu, prin reușita lui Fernando Gaibor. Același Lima a reușit ”dubla” în minutul 32, stabilind scorul pauzei, și tot el a dus scorul la 4-0 în minutul 68. Oaspeții au înscris golul de onoare prin Luiz Antonio, iar Welliton a închis tabela în minutul 90+3, din penalty, stabilid scorul final, 5-1 pentru echipa lui Reghecampf.
După 12 etape, Al-Wasl este pe locul șapte, cu 18 puncte, la cinci în spatele lui Al-Jazira, ocupanta locului trei, ultimul ce asigură prezența în preliminariile Ligii Campionilor Asiei. Pentru Reghecampf a fost al doilea succes la rând în campionat, după cel cu Khorfakkan, scor 3-1.
Laurențiu Reghecampf s-a îmbogăţit la arabi
În afară de cele două titluri cu FCSB, Reghe nu a avut mare succes în cariera de antrenor în altă parte. Însă, în perioada petrecută la echipa lui Becali şi-a creat o cotă fantastică, aceasta perimţându-i să negocieze "la sânge" contractele cu arabii. Dincolo de salariile consistente, tehnicianul a avut parte şi de despăgubiri pe măsură, în ultimii ani.
Conform cotidianului din Abu Dhabi, The National, Reghecampf a primit o sumă record după ce a fost dat afară de la Al Wahda. Tehnicianul român semnase în toamnă prelungirea contractului până în 2020, dar şefii au înţeles că echipa e într-o criză profundă şi doar o schimbare în staff-ul tehnic va aduce lucrurile pe linia de plutire. Ca atare, oficialii arabi au acceptat să îi plătească compensaţii uriaşe, în valoare de 2,2 milioane de euro.
Etichete: laurentiu reghecampf , al wasl
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...