Exclusiv Stancu, aproape de transferul la una dintre forţele Greciei, după 6 ani petrecuţi în Turcia
09.11.2016, 12:37Bogdan Stancu este recunoscut ca un jucător care a jucat la toate echipele care l-au transferat, o perioadă mai grea pentru el fiind doar cea de la Galata. Dar şi acolo a adunat 16 jocuri în jumătate de an. Şi nu numai că a jucat, dar a şi marcat o mulţime de goluri.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Tocmai pentru aceste calităţi, Stancu este un jucător interesant pentru foarte multe echipe. Iar PAOK insistă de mai mult de jumătate de an pentru transferul românului de 29 de ani, mutare cu şanse mari de reuşită în iarnă, la următoarea perioadă de mercato.
În vară, negocierile dintre actuala echipă a lui Stancu, Genclerbirligi, şi grecii de la PAOK au avut loc inclusiv în ultima zi de mercato, dar cele două cluburi nu au ajuns la o înţelegere. Pe transfermarkt.de, Bogdan Stancu are o cotă de 4 milioane de euro, o sumă importantă pentru un fotbalist român, iar formaţia turcă vrea să câştige bani buni peste preţul de 1,5 milioane de euro pe care l-a plătit în 2013.
Pentru Genclergirligi este un excelent raport preţ-calitate dacă ţinem cont de faptul că Bogdan Stancu a ajuns să marcheze de 35 de ori în 94 de partide. De altfel el marcase de 21 de ori şi pentru Orduspor, în 65 de jocuri, de 41 de ori pentru Steaua, în 95 de întâlniri, şi de 3 ori pentru Galatasaray, în 16 jocuri. Stancu este fotbalistul român care a marcat singurele două goluri ale naţionalei noastre la Euro 2016, ajungând la 12 în cele 46 de meciuri.
Impresariat de Becali Sport, Bogdan Stancu mai are contract cu Genclerbirligi până în vara anului 2018.
9 este locul ocupat de Genclerbirligi în campionatul Turciei
7 este locul ocupat de PAOK în campionatul Greciei
Etichete: transfer , bogdan stancu , paok salonic , genclerbirligi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...