Spania are jucători de zeci de milioane de euro, dar a decis să naturalizeze un fotbalist olandez
articol scris de Digi Sport21.02.2024, 21:19
Începând de miercuri, 21 februarie, Dean Huijsen (18 ani) este cetățean spaniol cu acte în regulă.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Fundaș central de meserie, fotbalistul și-a exprimat de mai multe ori această dorință, iar avocații săi și reprezentanții Federației de Fotbal din Spania au făcut toate demersurile pentru a se realiza acest lucru, după cum anunță cei de la Marca.
Spania l-a naturalizat pe Dean Huijsen
Fiul lui Donny Huijsen, fost jucător la Ajax și AZ Alkmaar, a fost împrumutat în acest sezon de către Juventus la AS Roma, iar în tricoul ”Capitolinilor” a impresionat.
Astfel, Federația Spaniolă a făcut tot posibilul pentru a îl naturaliza și pentru a fi pregătit pentru meciurile selecționatei U21. Mai mult, Dean Huijsen ar putea face parte și din naționala olimpică a ”Furiei Roja”.
Născut la Amsterdam, fotbalistul s-a mutat cu familia în Marbella încă de la vârsta de 5 ani. Fotbalul l-a început la Malaga, acolo unde a impresionat din start.
În 2021, la vârsta de 16 ani, Huijsen s-a transferat la Juventus, formație de care încă aparține.
Chiar dacă a reprezentat Olanda la nivelurile de juniori U17, U18 și U19, fundașul central și-a dorit să evolueze pentru Spania.
O decizie surprinzătoare
Decizia Federației Spaniole este una destul de surprinzătoare, chiar dacă Dean Huijsen este un jucător foarte promițător.
Pentru moment, Huijsen va juca pentru reprezentativa U21 a Spaniei, acolo unde un singur fundaș central are o cotă mai mică de piață decât cea pe care o are el. Fotbalistul împrumutat de Juventus la Roma este cotat la 2,5 milioane de euro, în timp ce David Torres (20 de ani, Real Valladolid) are o valoare de piață de un milion de euro.
Rafa Marin (21 de ani, Alaves) este cotat la 3 milioane de euro, Alvaro Carreras (20 de ani, Benfica) valorează 7 milioane de euro, iar Alejandro Frances (21 de ani, Real Zaragoza) este evaluat la 4 milioane de euro.
Dacă mergem la naționala mare, cel mai bine cotat stopper este Pau Torres (27 de ani, Aston Villa), care valorează 45 de milioane de euro și care este urmat de Robin Le Normand (27 de ani, Real Sociedad), evaluat la 40 de milioane de euro.
După cei doi urmează Mario Hermoso (28 de ani, Ateltico Madrid) - 25 de milioane de euro. O cotă asemănătoare are și Ayemeric Laporte (29 de ani, Al Nassr), fostul jucător de la Manchester City.
David Garcia (30 de ani, Osasuna) - 14 de milioane de euro și Inigo Martinez (32 de ani, Barcelona) - 8 milioane de euro, au fost și ei convocați recent de către Luis de la Fuente (62 de ani) la echipa națională.
Etichete: spania , olanda , dean huijsen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...