Sevilla are probleme de lot pentru Supercupa Europei! Trei jucători au făcut toxiinfecție alimentară
11.08.2015, 12:19Jucătorii francezi ai echipei FC Sevilla, Adil Rami, Timothee Kolodziejczak și Steven N'Zonzi, au petrecut la un grătar și au făcut toxiinfecție alimentară. Primii doi au devenit incerți pentru Supercupa Europei, cu FC Barcelona, meci programat marți seara, la Tbilisi, iar ultimul nu a fost convocat.
Potrivit presei spaniole, fotbaliștii ar fi consumat alimente alterate, lunea trecută, la o petrecere organizată de unul dintre ei în ziua liberă și s-ar fi infectat cu Salmonella, scrie Mediafax.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Transferat pentru suma record de 9 milioane de euro de la Stoke City, în această vară, N'zonzi a fost cel mai afectat și nu a plecat în Georgia. În schimb, ceilalți doi jucători fac parte din lotul antrenat de Unai Emery.
Deși a pierdut cinci kilograme în urma afecțiunii, Rami a participat, luni, la antrenamentul efectuat la Tbilisi, însă Kolodziejczak nu s-a antrenat.
Conducerea clubului andaluz este foarte supărată de situația apărută și îi acuză pe jucători pentru faptul că nu au fost atenți ce alimente consumă.
Supercupa Europei, dintre câștigătoarea UEFA Champions League, FC Barcelona, și deținătoarea UEFA Europa League, FC Sevilla, se va disputa marți, de la ora 21:45, la Tbilisi.
ECHIPELE PROBABILE
Etichete: sevilla barcelona , sevilla jucatori toxiinfectie alimentara , supercupa europei tbilisi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...