Sergio Aguero știe detaliul care îl poate convinge pe Leo Messi să revină la Barcelona
articol scris de Digi Sport01.04.2023, 23:47
În ultima vreme, se discută din ce în ce mai des despre o posibilă revenire a lui Lionel Messi (35 de ani) la Barcelona, în contextul în care contractul pe care argentinianul îl are cu PSG va expira la finalul acestui sezon.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Deocamdată, Messi nu a semnat prelungirea înțelegerii, iar acest lucru ar fi din cauza faptului că parizienii au probleme cu respectarea fair play-ului financiar.
Sergio Aguero, convins că Messi a fost ”mișcat” când a văzut că numele său este scandat de o sută de mii de suporteri catalani
Din acest motiv, catalanii sunt din ce în ce mai optimiști că fotbalistul care a scris istorie în tricoul Barcelonei va reveni pe Camp Nou.
Într-un live realizat pe o platformă socială, Sergio Aguero a fost întrebat despre tot ce se vorbește în ultima perioadă în legătură cu o posibilă revenire a lui Lionel Messi la Barcelona.
Kun Aguero crede că întreaga ”mișcare” în legătură cu întoarcerea lui Messi pe Camp Nou este în strânsă legătură cu evenimentele petrecute în urmă cu o săptămână pe stadionul Barcelonei, la Final Four-ul Kings League, când aproximativ 100 de mii de suporteri catalani i-au scandat numele argentinianului.
”Revenirea sa va fi datorită a ceea ce s-a petrecut în acea zi, cu Gerard (n.red. Pique), în Kings League”, a spus Sergio Aguero, conform Sport.es.
Întrebat dacă, în opinia sa, ”mesajul” suporterilor de pe Camp Nou a ajuns la Messi, conaționalul fotbalistului de la PSG a răspuns clar: ”Da, cu siguranță”.
Momentul în care numele lui Messi este scandat de 100.000 de fani
Săptămâna trecută, pe Camp Nou, a avut loc Final Four-ul competiției Kings League (n.r. fotbal 7 versus 7), lansată de Gerard Pique împreună cu mai mulți streameri.
Evenimentul a stârnit un interes uriaș nu doar pe internet, ci și în afara lui, astfel că arena cu o capacitate de aproape 100.000 de locuri a fost umplută până la refuz.
Înainte ca meciurile să înceapă, fanii adunați pe Camp Nou au început la un moment dat să îi strige la unison numele lui Messi, în speranța că argentinianul se va întoarce acasă vara aceasta.
Vicepreședintele Barcelonei a anunțat că a discutat cu Lionel Messi
Rafa Yuste, vicepreședintele Barcelonei, a confirmat discuțiile purtate cu agenții lui Messi și a mărturisit că și-ar dori ca revenirea argentinianului pe Camp Nou să se concretizeze.
”Am purtat discuții cu cei din anturajul lui Leo Messi. Leo știe cât de mult îl apreciem și mi-ar plăcea să se întoarcă aici. Cu siguranță, Messi iubește clubul Barcelona și orașul, așa că sperăm să găsim condițiile corecte ca el să continue să scrie istorie aici”, a anunțat vicepreședintele Barcelonei, Rafa Yuste, conform jurnalistului Fabrizio Romano.
Etichete: barcelona , lionel messi , sergio aguero
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...