Sepp Blatter, acuzat oficial de FIFA de corupție și luare de mită
09.09.2016, 21:39FIFA a deschis procedurile oficiale împotriva fostului preşedinte Sepp Blatter, fostului secretar general Jerome Valcke şi fostului director financiar Marcus Kattner, acuzaţi de corupţie şi luare de mită.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Forul mondial a dezvăluit, în iunie, faptul că Blatter, Valcke şi Kattner şi-au acordat în mod nemeritat bonusuri în valoare de zeci de milioane de euro, din profiturile obţinute în urma organizării Campionatului Mondial.
Avocaţi angajaţi de FIFA au precizat că există dovezi în sensul unui "efort coordonat al unor oficiali FIFA de a se îmbogăţi, în perioada 2011-2015". Comisia de Etică a precizat că investigaţia în curs implică fapte de corupţie, luare de mită, primire de cadouri şi bonusuri, conflict de interese şi încălcarea confidenţialităţii.
Potrivit contractelor, Sepp Blatter a primit un bonus în valoare de 12 milioane de franci elveţieni după Campionatul Mondial din 2014, desfăşurat în Brazilia, şi ar fi trebuit să mai încaseze alte 12 milioane de franci elveţieni pentru finalizarea cu succes a mandatului de preşedinte al FIFA, 2015-2019.
Jerome Valcke a primit aproximativ 10 milioane de euro bonus pentru organizarea Campionatului Mondial din 2014, şi mai aştepta alte 11 milioane de euro pentru organizarea turneului final din 2018, găzduit de Rusia.
Contractul lui Marcus Kattner a fost revizuit în mai 2015, la câteva zile după apariţia unor anchete din partea autorităţilor americane şi elveţiene. Înţelegerea a fost prelungită până în 2023 şi au fost introduse clauze suplimentare, care garantau despăgubiri în caz de reziliere şi indemnizaţii pentru cheltuielile juridice. FIFA a anunţat că prevederile încalcă legea elveţiană.
Sepp Blatter, Jerome Valcke şi Marcus Kattner au fost suspendaţi de către Comisia de Etică şi se vor confrunta cu procedurile penale intentate de către procurorii federali din Elveţia, parte a unei investigaţii de corupţie la nivel mondial.
Joseph Blatter, fostul preşedinte al FIFA, Jerome Valcke şi Markus Kattner, foştii săi locotenenţi, au împărţit 80 de milioane de dolari "într-un efort coordonat pentru îmbogăţirea lor personală" prin intermediul unor contracte şi compensaţii, în ultimii cinci ani, a indicat FIFA.
FIFA a indicat că a oferit aceste informaţii justiţiei elveţiene şi că le va oferi şi justiţiei americane. "Unele contracte conţin dispoziţii care par să încalce dreptul elveţian", a precizat FIFA despre actele adiţionale şi sistemele de bonusuri ale celor trei foşti conducători ai săi.
"Apare un efort coordonat de trei foşti înalţi responsabili ai FIFA pentru a se îmbogăţi prin creşteri anuale ale salariilor, prime legate de Cupa Mondială şi alte acte adiţionale pentru un total de 80 de milioane de dolari pe ultimii cinci ani", a afirmat FIFA.
Instanţa fotbalului mondial dă exemple. Pe 30 aprilie 2011, Valcke, pe atunci secretar general, şi Kattner, secretar general adjunct, "au primit prelungiri ale contractului de 8,5 ani până în 2019", cu "prime de instalare generoase garantându-le plata integrală, până la 17,8 milioane de dolari, respectiv 9,9 milioane de dolari, în cazul în care activitatea lor la FIFA s-ar încheia, dacă dl Blatter nu ar fi reales".
Pe 1 decembrie 2010, Blatter, Valcke şi Kattner "primesc prime speciale de 23,4 milioane de dolari pentru Cupa Mondială 2010 din Africa de Sud", care sunt "acordate retroactiv - la patru luni după încheierea Cupei Mondiale - şi aparent fără o dispoziţie a contractului subiacent prevăzând aceste prime".
Blatter este în prezent suspendat pentru patru ani din orice activitate legată de fotbal, într-o altă afacere, cea a faimoasei plăţi controversate de 1,8 milioane de euro către Michel Platini, fost preşedinte al UEFA, şi el suspendat patru ani.
Blatter, în vârstă de 80 de ani, aşteaptă un verdict din partea Tribunalului de Arbitraj Sportiv în cazul apelului său împotriva suspendării pe şase ani, pentru conflict de interese. Cazul vizează o plată autorizată de către Blatter pentru Michel Platini în 2011, în valoare de două milioane de dolari. Platini a fost preşedintele UEFA şi vicepreşedinte al FIFA. Sepp Blatter s-a aflat la conducerea FIFA între 1998 şi 2015.
Jerome Valcke, demis în ianuarie 2016, a fost suspendat timp de zece ani din sport, fiind găsit vinovat de conduită necorespunzătoare privind finanţele FIFA şi distrugere de probe. Blatter, Valcke şi Kattner au negat orice implicare în activităţi ilegale, informează mediafax.
Etichete: fifa , sepp blatter , coruptie , luare de mita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...