Video&Foto ”Șeicul” Budescu! Prezentare de senzație pentru internaționalul român la Al Shabab
13.07.2018, 09:37Constantin Budescu (29 de ani) a semnat, într-un final, contractul cu Al Shabab, echipa din Arabia Saudită, care este antrenată din această vară de Marius Șumudică (47 de ani). După ce a trecut cu bine vizita medicală și a parafat angajamentul cu șeicii, valabil până în vara lui 2021, internaționalul român a avut parte și de o prezentare de senzație, demnă pentru marii fotbaliști.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mijlocașul a ajuns la stadionul celor de la Al Shabab cu noul său autoturism personal, un Jeep, ultimul model, de culoare neagră. Budescu a venit îmbrăcat din cap și până în picioare în straie specifice pentru lumea arabă, purtând inclusiv pe cap celebrul ghutrah sau shumagh, acel val pătrat din bumbac, în carouri. Pentru ca acesta să fie fixat pe cap se utilizează un șnur negru, denumit igal. Legendele spun că beduinii foloseau igal-ul pentru a ține pe timp de noapte cămilele lângă ei. Legau un capăt al șnurului de piciorul cămilei iar “cercul” îl puneau pe piciorul lor.
Galerie Foto
Evident, din ținuta lui Budescu n-au lipsit nici celebrele shakuka, acele mărgele islamice folosite pentru rugăciuni. În picioare, Budescu a venit încălțat cu na’al sau madaș, sandale din piele, care sunt confecționate în diferite modele pe zona respectivă.
După ce s-a echipat în ținută sport, Budescu a intrat pe gazonul noii sale echipe și a făcut o scurtă demonstrație de virtuozitate tehnică. Evident, oficialii clubului au realizat un filmuleț cu toate aceste secvențe, pe care vi-l prezentăm și noi acum.
Budescu nu este singurul fotbalist român care va evolua pentru gruparea saudită. Și fostul stelist Valerică Găman (29 de ani) a semnat cu Al Shabab iar Șumudică speră să-i convingă pe șeici să-l transfere și pe Denis Alibec (27 de ani).
Saudiţii de la Al Shabab au confirmat transferul lui Constantin Budescu încă de la de finalul lunii iunie printr-un video în care au adunat unele dintre cele mai bune momente ale decarului şi pe care l-au terminat cu un mesaj în limba română: "Bun venit pe Budescu!". Budescu a semnat un contract valabil până în luna iunie a anului 2021.
Pe parcursul carierei, mijlocaşul ofensiv a evoluat la echipe precum Petrolul Ploieşti, Astra, DL Yifang şi FCSB. La echipa naţională a României a debutat pe 2 februarie 2013 şi are 9 prezenţe şi 4 goluri.
Și conducerea FCSB a anunțat despărțirea de internaționalul român.
”FCSB anunță oficial transferul lui Constantin Budescu la gruparea saudită Al Shabab Riad.
Mijlocașul în vârstă de 29 de ani a semnat joi seară contractul cu noul sau club și se adaugă, astfel, listei de jucători care au părăsit clubul nostru în această vara: Eduard Stăncioiu, Ionuț Larie, Valerică Găman, Artur Jorge și Cristian Tănase, cărora FCSB le mulțumește pentru contribuția avută în sezonul 2017-2018.
Constantin Budescu a reușit, în sezonul petrecut la echipa noastră, să înscrie 13 goluri și să ofere 12 pase de gol în toate competițiile, fiind votat “Fotbalistul Anului 2017” atât la Gala Fotbalului Românesc, cât și la “Premiile AFAN”, precum și “Jucătorul Etapei” în UEFA Europa League în două rânduri. De asemenea, acesta a fost votat “Fotbalistul Anului 2017” în Anchetă Gazetei sporturilor”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial.
1.000.000 de euro este salriul pe sezon al lui Budescu la Al Shabab
20.000 de euro pe lună primea Budescu la FCSB
100.000 de euro la începutul fiecărui sezon îi plătea Gigi Becali lui Budescu
14 goluri și 12 pase de gol a bifat Budescu în cele 37 de meciuri jucate la FCSB
Etichete: budescu , budescu al shabab , budescu prezentare al shabab , budescu seic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...