Scouteri din Germania la meciul FCSB-ului cu Basel: ”Atât vă putem spune”. Ce club reprezintă
16.01.2020, 13:18FCSB dispută primul meci amical în compania elvețienilor de la FC Basel, pe Estadio Municipal de Marbella. În tribunele stadionului și-au făcut apariția și doi scouteri din Germania.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Reprezentanți ai clubului FC Nurnberg, din liga a doua germană, asistă la primul meci al FCSB-ului din acest cantonament. Fosta echipă a lui Laszlo Sepsi este pe locul 16 în eșalonul secund și se luptă pentru evitarea retrogradării.
”Sunt două echipe puternice, cu mulți jucători interesanți. Atât vă putem spune”, au spus scouterii pentru Gazetă.
37 de milioane de euro este valoarea totală a lotului celor de la Nurnberg.
Andrei Miron susține că e gata să joace în primul 11 al FCSB-ului
Miron a dezvăluit, într-un final, și care va fi primul său target în tricoul roș-albaștrilor. ”Primul obiectiv al meu va fi să prind un loc în echipă, apoi vom vedea și celelalte lucruri”, a mai spus Miron.
”Asta este, merg cu Botoșaniul în cantonament, trebuie să mă gândesc bine, mai am de jucat aici trei meciuri și sper să ne calificăm în play-off”, a spus Miron, înainte de a se îmbarca. Fotbalistul își făcuse alte planuri după vizita de la Palat, în urma căreia a parafat înțelegerea cu roș-albaștrii, dar nu are de ales.
”Dacă așa au hotârât patronii, nu am ce să fac. Prima dată am zis că vreau să fac cantonamentul cu FCSB, nu s-a putut, așa că merg cu Botoșaniul și mă pregătesc bine pentru sezonul ăsta”.
Etichete: fc nurnberg , basel , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...