Schimbare radicală în cea mai veche competiție fotbalistică din lume
articol scris de Digi Sport18.04.2024, 15:25
Cupa Angliei la fotbal, cea mai veche competiţie din lume, va elimina din sezonul viitor rejucarea meciurilor care s-au încheiat la egalitate, încă din primul tur în care intră echipele din ligile a treia şi a patra.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Nu se vor mai rejuca meciurile din Cupa Angliei, începând cu primul tur
Noul format al Cupei Angliei va intra în vigoare din sezonul 2024/2025 şi va fi valabil pentru următorii şase ani conform unui acord cu Premier League. Modificarea nu va afecta însă tururile de calificare, la care participă echipele dintre ligile a cincea şi a zecea, în care rejucările sunt în continuare menţinute.
În 2018, din cauza programului încărcat şi a dificultăţii de a găsi date pentru rejucarea meciurilor, Federaţia Engleză de Fotbal (FA) a decis să elimine rejucarea meciurilor începând cu turul cinci, care din sezonul viitor se va extinde până la primul tur. Cluburile din Premier League intră în competiţie începând cu turul trei.
În plus, s-a ajuns la un acord pentru ca toate tururile să se joace la sfârşit de săptămână, iar finala Cupei Angliei să aibă loc în penultimul weekend din Premier League, într-o zi de sâmbătă, fără meciuri de campionat vineri şi sâmbătă, pentru a se evita concurenţa şi a da valoare acestei competiţii.
FA s-a angajat, de asemenea, în acest nou acord să distribuie suma de 33 de milioane de lire sterline (37 de milioane de euro) diviziilor inferioare ale fotbalului englez, o injecţie suplimentară la cele 100 de milioane deja furnizate, notează Agerpres.
Etichete: cupa angliei , rejucare cupa angliei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...