Video Scene rare în Turcia. Un jucător a dat cu telefonul de pământ când a văzut decizia arbitrului
articol scris de Digi Sport28.12.2020, 20:16
Partida dintre Beșiktaș și Sivasspor, contând pentru etapa a 15-a din prima ligă a Turciei, s-a încheiat cu victoria clară a gazdelor, scor 3-0, însă jocul a fost marcat de incidentele de la finalul primei reprize.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Beșiktaș a deschis scorul în minutul 18, prin Yalcin, însă, înainte de marcarea golului, mingea ieșise din teren, fapt nesemnalizat de brigada de arbitri.
Scene rare în Turcia. Un jucător a dat cu telefonul de pământ când a văzut decizia arbitrului
La pauza meciului, Hakan Arslan (32 de ani), mijlocașul lui Sivasspor, care a fost titular în partida cu Beșiktaș, a mers direct la arbitrul Arda Kardesler și i-a arătat pe un telefon mobil autul nesemnalizat de la faza golului.
Arbitrul nu a acceptat gestul jucătorului și l-a sancționat cu cartonașul galben, moment în care Arslan și-a pierdut cumpătul și a dat cu telefonul de pământ. Ulterior, fotbalistul a fost eliminat pentru reacția sa și a plecat nervos la vestiare, scrie L'Equipe.
Aflată în inferioritate numerică, Sivasspor nu a putut întoarce rezultatul în a doua repriză, iar Beșiktaș a punctat de alte două ori, prin Larin (84') și Ozyakup (90+2').
Grație acestei victorii, Beșiktaș a ajuns la 28 de puncte și a depășit-o în clasament pe Gaziantep (27p), urcând pe locul 2. Formația lui Marius Șumudică ocupă acum locul 4.
Etichete: turcia , besiktas , telefon , sivasspor , hakan arslan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...