Scandal imens în Anglia, după ce Leeds United și-a ”invitat” fanii să hărțuiască o jurnalistă: ”Cum să postezi așa ceva?”
articol scris de Digi Sport01.01.2021, 13:53
Fostă fotbalistă și actuală comentatoare pentru Amazon Prime, Karen Carney (33 de ani) și-a șters contul de Twitter, după ce în ultimele zile a fost victima unor abuzuri din partea fanilor lui Leeds United.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Carney a făcut mai multe observații cu privire la trupa lui Marcelo Bielsa, despre care a spus că a promovat în prima ligă engleză doar pentru că a beneficiat de pe urma pandemiei de coronavirus.
Leeds United a postat comentariile lui Karen Carney pe contul oficial
Galerie Foto
”COVID-19 le-a dat un pic de răgaz, de asta au promovat. Nu știu dacă ar fi promovat dacă nu aveau acea pauză”, a spus Karen într-un clip. Filmarea a fost făcută faimoasă chiar de către cei de la Leeds United, care au urcat-o pe contul lor de Twitter, după victoria cu West Bromwich (5-0).
Imediat, suporterii echipei lui Bielsa au început s-o hărțuiască pe fosta fotbalistă, care a jucat de 144 de ori pentru naționala Angliei. După mii de mesaje cu insulte și amenințări, Karen Carney și-a șters contul de Twitter.
Proprietarul lui Leeds, italianul Andrea Radrizzani, și-a asumat tot scandalul. ”Tweet-ul nostru nu a fost ofensator. Doar scria că am câștigat Championship la diferență de zece puncte. Îmi asum însă toată responsabilitatea.
Nu așteptam ca lucrurile să escaladeze așa și regretăm că Karen a trebuit să experimenteze o asemenea situație. Sper că abuzurile vor înceta și Karen va veni pe Elland Road ca oaspete. Mi-ar plăcea s-o cunosc personal”, a explicat italianul.
”Chiar e nevoie să postezi așa ceva și să inviți oamenii să o abuzeze?”
Lumea fotbalului nu a rămas impasibilă la situație și a condamnat clubul Leeds United pentru faptul că și-a îndemnat cumva fanii să o atace pe Karen Carney. Rio Ferdinand a fost unul dintre cei care le-au cerut celor de la Leeds să șteargă tweet-ul.
”Chiar e nevoie să postezi așa ceva și să inviți oamenii s-o abuzeze?”, a spus comentatorul David Law. ”Să publici un așa mesaj pe un cont oficial al clubului e oricum discutabil. Să nu îl ștergi în timp ce ținta lui e abuzată mi se pare complet greșit”, a scris jurnalistul francez Philippe Auclair.
Nou promovată în Premier League în vara lui 2020, după 16 ani, Leeds United ocupă locul 11, cu 23 de puncte, după 16 etape.
Clasament Anglia:
Etichete: leeds united , andrea radrizzani , karen carney
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...