Șahtior, singura echipă din Europa cu maximum de puncte la finalul turului
12.11.2012, 10:54Mircea Lucescu scrie istorie în Ucraina. Victoria la scor cu rivala locală Metalurg (4-0) a ajutat-o pe Şahtior să devină prima echipă din istorie care termină turul fără niciun punct pierdut.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Şahtior uimeşte lumea fotbalului cu performanţele fără precedent din acest sezon. Echipa lui Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ s-a distrat şi în derby-ul local cu Metalurg, scor 4-0, şi a terminat turul cu un record greu de egalat.
"Minerii" sunt singura echipă din Europa cu maximum de puncte la jumătatea sezonului. Nu e singurul record doborât însă de oamenii lui Lucescu, care au marcat şi cele mai multe goluri într-un tur, 45, cu o medie de trei reuşite pe meci, dar şi cel mai bun golaveraj din istorie (+39).
Elevii lui “Il Luce“ au adunat nu mai puţin de 24 de victorii consecutive în campionat, perioadă în care a înscris de 70 de ori şi a primit numai 11 goluri. 31 de jocuri fără infrangere a strâns campioana ultimilor trei ani, care n-a mai pierdut din 2010 în liga internă.
Trupa din Doneţk oferă şi golgheterul stagiunii. Armeanul Mkhitarian a punctat deja de 15 ori şi are şanse mari să depăşească recordurile lui Rebrov şi Şaţkih, care au înscris câte 22 de goluri pe campionat.
Etichete: sahtior donetk , sahtior mircea lucescu , sahtior singura echipa neinvinsa din europa , sahtior maximum de puncte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...