Ruud Gullit, declaraţia zilei: "Îl iubesc pe Dan Petrescu, vreau să-l văd în Anglia!"
01.12.2019, 16:24Dan Petrescu a declarat mereu că unul din antrenorii care l-au influenţat a fost Ruud Gullit - olandezul a fost cel care l-a adus la Chelsea în 1995. Aici a cucerit Cupa Angliei, Cupa Ligii şi Cupa Cupelor în cei cinci ani petrecuţi pe Stamford Bridge.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gullitt a fost unul din starurile prezente la Bucureşti pentru tragerea la sorţi a grupelor de la Euro 2020 şi nu l-a uitat pe bunul său prieten cu care a fost rival şi în campionatul Rusiei atunci când românul antrenape Dinamo Moscova, iar olandezul era la Terek Groznâi. Gullitt ştie că Dan Petrescu îşi doreşte enorm să antreneze în Anglia.
"Îl iubesc pe Petrescu, când era în Rusia am luat cina împreună, l-am vizitat. Sunt foarte mândru de el pentru că se descurca bine. Mi-aş dori să-l văd în Anglia, ştiu că îşi doreşte foarte mult. Dar trebuie să i se acorde şi şansa", a declarat Ruud Gullit pentru ProTV.
Ruud Gullit ţine pumnii României
Olandezul speră ca România să treacă de baraj şi să joace la turneul final în grupă cu naţionala portocalei mecanice, Gullit şi-a adus aminte şi de ultimul duel, 3-0 pentru Olanda, dar şi de dubla marcată împotriva Stelei în finala Cupei Campionilor Europeni din 1989.
"Am jucat împotriva voastră în urmă cu un an. Ar fi frumos să vă calificaţi, ar fi un meci greu, dar ar fi plăcut să vă calificaţi. Am jucat în '89 împotriva Stelei, a fost un meci dificil pentru români," a declarat fosta glorie olandeză.
Ruud Gullit a dat primul gol contra Rusiei în finala Campionatului European din 1988, contribuind la singurul titlu major din istoria naţionalei Olandei.
Etichete: dan petrescu , dan petrescu chelsea , grupe euro 2020 , ruud gullitt
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...