Rudi Garcia, verdict surprinzător în cazul retragerii lui Cristiano Ronaldo
articol scris de Digi Sport29.01.2023, 10:34
Cristiano Ronaldo (37 de ani) a semnat cu Al-Nassr în această iarnă, iar contractul portughezului cu formația din Arabia Saudită este valabil pentru următorii doi ani.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Lusitanul a spus la conferința în care a fost prezentat că "aventura" sa în Europa s-a încheiat și că dorește să ajute la dezvoltarea fotbalului din Arabia Saudită.
Rudi Garcia, despre retragerea lui Cristiano Ronaldo
Surprinzător, antrenorul său de la Al-Nassr, Rudi Garcia, spune că atacantul portughez urmează să joace din nou pe bătrânul continent înainte să se retragă.
"Cristiano Ronaldo nu o să se retragă la Al-Nassr. El se va întoarce în Europa pentru a-și încheia cariera acolo", a spus Rudi Garcia, conform presei locale.
Momentan, atacantul nu a reușit să marcheze vreun gol în cele două partide oficiale jucate pentru Al-Nassr, însă speranțele cu privire la viitoarele sale evoluții rămân mari.
Liderul la zi al campionatului din Arabia Saudită, Al-Nassr, urmează să joace următorul meci vineri, pe 3 februarie, în deplasare, contra celor de la Al Fateh.
Cristiano Ronaldo i-a spus lui Piers Morgan cum se simte în Arabia Saudită: ”E îndrăgostit de tot ce a găsit acolo”
La aproximativ o lună de la transferul în Arabia Saudită, Piers Morgan, amicul lui Ronaldo, cel căruia i-a acordat interviul ”exploziv” în urma căruia a plecat de la Manchester United, a dezvăluit ce i-a transmis internaționalul lusitan cu privire la modul în care s-a adaptat în Golf.
”Absolut (n.r.- dacă e fericit CR7 în Arabia Saudită). Am schimbat câteva mesaje cu el și este îndrăgostit de tot ce a găsit acolo, pe teren și în afara lui”, a spus Piers Morgan, potrivit The Sun.
Totuși, jurnalistul britanic a scos în evidență faptul că Al-Nassr nu a fost prima opțiune pentru Cristiano Ronaldo.
”Cred că ar fi preferat să mai joace la un club de top, în Champions League, pentru un an sau doi. Dar Al-Nassr i-a făcut o ofertă de nerefuzat și cred că provocarea de a ridica popularitatea fotbalului într-o altă regiune a lumii, la apusul carierei sale, chiar l-a convins”, a mai transmis Morgan.
Etichete: cristiano ronaldo , arabia saudita , al nassr , rudi garcia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...