Robert Lewandowski, ademenit cu o ofertă astronomică din Arabia Saudită! Fotbalistul s-a decis imediat
articol scris de Digi Sport22.06.2023, 16:22
Cluburile din Arabia Saudită au transferat în ultima perioadă staruri uriașe din fotbalul mondial: Cristiano Ronaldo (Al-Nassr), Karim Benzema (Al-Ittihad) și N’Golo Kante (Al-Ittihad).
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Și alți jucători de top ar putea lua calea Arabiei Saudite, iar printre cei care ar putea face pasul curând sunt Sergio Ramos sau chiar Luka Modric.
Robert Lewandowski a refuzat o ofertă uriașă din Arabia Saudită
Pe radarul ”Șeicilor” s-a aflat și Robert Lewandowski, starul Barcelonei. Conform publicației poloneze meczyki.pl, saudiții au pregătit o ofertă uriașă în această vară pentru atacantul polonez.
Se pare că Robert Lewandowski ar fi încasat mai mult decât Karim Benzema. Polonezul ar fi fost ademenit cu un salariu astronomic de 150 de milioane de euro pe an.
Totuși, imediat după ce ar fi primit oferta, Lewandowski a refuzat-o, iar negocierile nu au fost demarate.
Lewandowski este mulțumit la Barcelona, clubul la care a ajuns vara trecută, după un întreg ”război” cu conducerea lui Bayern Munchen, care nu dorea să îl lase să plece.
Polonezul a contribuit sezonul trecut cu 33 de goluri și opt pase decisive și a ajutat-o pe Barcelona să devină campioana Spaniei.
- 30 de milioane de euro este cota de piață a lui Robert Lewandowski.
- 34 de ani are Robert Lewandowski.
Robert Lewandowski: ”Nu mă gândesc la oferta din Arabia Saudită!”
Atacantul Barcelonei a explicat că nu ia în considerare să joace în zona Golfului și nu este interesat de nicio ofertă venită din partea arabilor, mai ales că este fericit la Barcelona, formație la care are un contract până în vara anului 2026.
”Nu mă gândesc la oferta din Arabia Saudită, pentru că nu este ceva la care să mă gândesc. Am alte priorități și un contract în desfășurare cu Barcelona. Văd ce se întâmplă în Arabia Saudită, dar nu mă interesează”, a declarat Robert Lewandowski, conform Sport.es.
Etichete: arabia saudita , robert lewandowski , al ittihad , ngolo kante
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...