Richarlison, "jokerul" Braziliei, i-a luat peste picior pe argentinieni, după incidentele de duminică. Ce a postat pe internet
articol scris de Digi Sport06.09.2021, 13:22
Partida de duminică seara dintre Brazilia și Argentina a fost amânată, după ce autoritățile sanitare au intrat pe teren în timpul meciului.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
La doar câteva minute distanță de fluierul de start, mai mulți membri ai ANVISA (n.r. autoritatea de reglementare în domeniul sănătății din Brazilia) au pătruns pe gazon, în încercarea de a aresta patru fotbaliști argentinieni.
Richarlison i-a luat peste picior pe argentinieni, după ce au fost la un pas de a fi arestați chiar pe teren
Este vorba de Emi Martinez, Giovani Lo Celso, Cristian Romero și Emiliano Buendia, jucători care evoluează în Premier League și care au încălcat protocolul impus de brazilieni în vederea pandemiei de coronavirus.
Richarlison, cunoscut pentru faptul că își ia des peste picior adversarii sud-americani, a oferit o reacție în stilul caracteristic pe contul său personal de Instagram. Acesta a postat un story cu textul "Final de meci. ANVISA - Argentina 1-0", batjocorindu-i pe cei din selecționata "La Albiceleste".
Arturo Vidal l-a făcut clovn pe Richarlison în story-ul postat pe contul personal de Instagram
Arturo Vidal a fost integralist în echipa lui Martin Lasarte, iar la finalul partidei a postat pe contul personal de Instagram un story îndreptat către Richarlison, fotbalistul lui Everton.
Mijlocașul defensiv l-a taxat dur pe brazilian pentru postările făcute de acesta înainte și după partidă. Vidal a postat un story cu o poză a lui Richarlison, dar a pus un emoji cu un clovn peste fața fotbalistului, adăugând textul "Îl știe cineva pe clovnul ăsta?".
Deși nu s-a aflat pe teren, Richarlison postase înainte de partidă, la rândul său, un story în care anunța că "astăzi joacă cea mai bună echipă din lume". După meci, șeptarul "caramelelor" a mai avut o postare, în care dădea de înțeles faptul că Brazilia încă se află în căutarea unui adversar pe măsură în America de Sud.
Etichete: argentina , brazilia , brazilia argentina , richarlison
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Presa internațională a descris luni „victoria preşedintei pro-occidentale Maia Sandu” în al doilea...