Revenirea lui Dani Alves la Barcelona, pe cale să pice! Motivul pentru care transferul ar putea fi deturnat
articol scris de Digi Sport10.11.2021, 20:50
Fanii Barcelonei s-au entuziasmat atunci când au aflat că Dani Alves, unul dintre fotbaliștii care au scris istorie la gruparea catalană, ar putea reveni pe Camp Nou, dar transferul este pe cale să pice.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Revenirea lui Dani Alves la Barcelona, pe cale să pice! Motivul pentru care transferul ar putea fi deturnat
În presa din Brazilia se vehiculează că în următoarele zile reprezentanții Barcelonei și cei ai lui Dani Alves se vor întâlni pentru a discuta despre posibilitatea ca fundașul să revină pe Camp Nou.
Totuși, conform Marca, din partea Barcelonei, șansele ca acest lucru să se concretizeze sunt aproape nule pentru că, în ciuda aprecierii și a respectului pe care clubul i-l poartă jucătorului brazilian, din cauza plafonului salarial acesta nu poate reveni pe Camp Nou.
Chiar dacă membrii conducerii Barcelonei au decis că Dani Alves nu poate reveni în calitate de jucător pe Camp Nou, acesta ar putea reveni în viitor în calitate de oficial al clubului catalan datorită carierei sale de jucător al formației blaugrana, dar și pentru carisma sa.
Dani Alves a petrecut opt sezoane pe Camp Nou, a disputat 391 de meciuri în culorile Barcelonei și a câștigat 23 de trofee.
Dani Alves a declarat că este gata să se întoarcă la Barcelona
Campionul olimpic poate semna cu orice echipă dorește, iar aceea ar fi Barcelona, după cum a afirmat chiar el însuși. Conform publicației spaniole Mundo Deportivo, fotbalistul de bandă dreaptă s-a declarat pregătit să revină pe Camp Nou, mai ales în contextul în care catalanii au un început de sezon mai mult decât dezamăgitor.
"Afecțiunea, dragostea și respectul meu pentru acest club sunt mult prea mari. Dacă Barcelona crede că are nevoie de mine, trebuie doar să mă sune. Cred în continuare că pot contribui oriunde, cu atât mai mult la Barcelona, întrucât se bazează pe un număr mare de jucători tineri.
Am spus mereu că am plecat pentru că am văzut că lucrurile nu sunt așa cum credeam că ar trebui să fie. Am mai spus că atunci când Barcelona are nevoie de mine și mă vrea, voi fi la dispoziția lor, indiferent de locul în care mă aflu", a explicat fotbalistul.
Mai mult, Alves a alimentat zvonurile unei posibile reveniri printr-o fotografie postată recent pe contul personal de Instagram, în care savurează o cafea pe o terasă din Barcelona.
Etichete: barcelona , la liga , dani alves , brazilia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...