Remiză fără goluri în duelul Piţurcă - Reghecampf, de Ziua Naţională a României. Al Ittihad - Al Hilal 0-0
01.12.2014, 09:57Victor Pițurcă și Laurențiu Reghecampf au oferit, prin echipele lor, fotbal puțin și multă înverșunare în prima întâlnire directă din campionatul Arabiei Saudite. Al Ittihad și Al Hillal au remizat fără gol și fără faze de poartă în fața a 60 000 de spectatori.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Mihai Pintilii a fost titular la oaspeți, dar Reghecampf l-a înlocuit în minutul 62. Nu doar că a avut o evoluție ștearsă, dar mijlocașul român risca un al doilea galben și implicit eliminarea, astfel că a fost schimbat.
Singura ocazie cu adevărat de consemnat s-a petrecut în minutul 54, când Al Abid a scăpat singur pe stânga, în careu, dar portarul lui Al Ittihad a ieșit oportun și a blocat șutul acestuia.
În rest, ambele echipe au părut că sunt pregătite să nu pairdă, mai degrabă decât să câștige. Pentru Pițurcă este primul punct cucerit ca tehnician al lui Al Ittihad, după două înfrângeri în primele două meciuri pe banca noii sale echipe.
Este totodată primul egal din actuala ediție de campionat, după 7 victorii și două înfrângeri, iar cu 22 de puncte trupa fostului selecționer ocupă locul 4. De cealaltă parte, Al Hillal are 17 puncte și încă două restanțe, fiind pe cinci. Poate urca maxim pe locul 3, după cele două restanțe.
LIVE TEXT
Min. 90+3: FINAL! Victor Pițurcă și Laurențiu Reghecampf termină nedecis, 0-0, prima lor întâlnire din Arabia Saudită!
Min. 86: MECIUL E ÎNTRERUPT! Din sectorul de tribună unde se află suporterii lui Al Hilal se aruncă pe teren cu diferite obiecte. Francezul Lannoy reia partida după 3 minute de pauză și după ce jucătorii oaspeților au făcut semne spre fani să se liniștească.
Min. 81: Ultima schimbare și pentru Victor Pițurcă: iese Marquinho, intră Noor.
Min. 77: Reghecampf forțează atacul. Intră Al Hamad și intră Al Abid.
Min. 75: Iese Al Qahtani, intră Al Alem.
# Organizatorii au anunțat numărul de spectatori prezenți în tribune: 60 133. Capacitatea stadionului King Abdullah Sport City este de 65 000 de locuri.
# Mult mai incisivi în atac în a doua repriză elevii fostului selecționer, care domină după revenirea de la cabine. Al Hilal încearcă să surprindă pe contre.
Min. 66: Iese Al Khodair, intră Ba Jandooh. A doua schimbare la echipa lui Pițurcă.
Min. 63: Al Muwallad este avertizat.
Min. 62: Pintilii este înlocuit. Românul mai face un fault din spate, scapă de al doilea galben, Reghe simte că e în pericol și-l scoate. Intră în locul său Al Shalhoub.
Min. 54: OCAZIE URIAȘĂ AL HILAL! Al Abid scapă singur în careu, pe stânga, dar portarul lui Al Ittihad iese și închide bine unghiul, atcanatul advers șutând în el.
Min. 53: Victor Pițurcă face prima schimbare. Iese Dagriri și intră Asiri.
Min. 48: Al Abid preia o minge și pătrunde în careul gazdelor, dar nu reușește să controleze în situație de unu la unu cu protarul și scapă balonul afară.
Min. 46: A început repriza secundă.
Min. 45+2: Finalul primei reprize! Echilibru în prima parte în derby-ul antrenorilor români din Arabia Saudită.
Min. 39: Mihai Pintilii vede primul galben al lui Al Hillal. Arbitrul Lannoy îi arată românului că e al treilea fault consecutiv pe care-l face.
Min. 34: Galben pentru Al Montashari.
Min. 32: Khariri scapă singur în careu pe dreapta, centrează pe jos, dar Asiri blochează la timp și trimite în corner.
Min. 29: Khariri trimite cu capul, după un corner, dar nu nimerește cadrul porții.
# Al Ittihad n-a mai învins pe Al Hillal de trei ani și jumătate. De atunci, în ultimele șase meciuri s-au înregistrat două remize și patru succese ale oaspeților de astăzi.
Min. 15: Primul sfert de oră a fost dominat teritorial de echipa lui Laurențiu Reghecampf, care însă nu și-a creeat vreo șansă cu adevărat importantă, exceptând faza in minutul 7.
Min. 7: Prima ocazie mare a meciului aparține echipei lui Reghe. Al Zoari scapă în stânga, în careu, în poziție favorabilă, dar șutează peste poartă.
#Meciul de la Jeddah e arbitrat de o brigadă din Franța care-l are la centru pe Stephane Lannoy.
Min. 1: A început partida. Mihai Pintilii e titular la gazde.
UPDATE 18:45: Cele două echipe au ieșit pe gazon!
Al Ittihad: Fawaz – Al Quamayzi, Asiri, Al Montashari, Al Dumeiri – Marquinho, Al Khodair, Abusabaan, Al Muwallad – Fallatah, Dagriri. Antrenor: Victor Pițurcă.
Al Hilal: Al Sudairy – Al Shahrani, Al Zoari, Tae Hwi Kwak, Digao – Al Faraj, Pintilii – Al Qahtani, Al Dawsari, Al Abid – Khariri. Antrenor: Laurențiu Reghecampf.
UPDATE 18:40: Spectacol total și în tribune și pe gazon, înainte de aparțiția celor două echipe.
UPDATE 17:26. Stadionul a început să se umple cu două ore înainte de meci, iar fanii prezenți fac o atmosferă de vis:
De Ziua Națională a României, azi, 1 decembrie, în Arabia Saudită, la Jeddah, se va derula o partidă așteptată de întreaga suflare locală.
Este vorba despre derby-ul Al Ittihad - Al Hilal, care va începe la ora 18:45, un duel așteptat și de fanii fotbalului din România, datorită faptului că prima echipă este antrenată de către Victor Pițurcă, iar a doua de Laurențiu Reghecampf.
"Piţurcă ştie bine ce are de făcut"
Într-un interviu exclusiv acordat pentru Digi Sport, Laurențiu Reghecampf a vorbit despre acest derby din Arabia. Tehnicianul alături de care Steaua a câştigat ultimele două titluri de campioană a prefaţat duelul cu Victor Piţurcă.
"Nu va fi un meci uşor, mai ales că, asa cum ştiţi şi voi, la Al Ittihad antrenor este Victor Piţurcă. A reuşit să schimbe foarte multe lucruri, a introdus disciplina, a avut parte şi de un cantonament în Dubai, deci cu siguranţă va fi un meci foarte greu. Nu am discutat până acum cu el şi nu cred că aveam ce să discutăm despre ceea ce facem fiecare la echipele pe care le antrenăm. Victor Piţurcă este un antrenor cu experienţă, ştie foarte bine ce are de făcut, nu cred că avea nevoie de sfaturile mele", a afirmat Reghecampf.
Acesta a continuat apoi: "În primul rând ei joacă acasa, vor avea un stadion arhiplin, şi ei au foarte mulţi fani. Va fi o atmosferă frumoasă, dar jucătorii noştri sunt obişnuiţi. Sunt sigur că va fi un meci special, în primul rând că suntem doi români pe bancă, dar în acelaşi timp există şi o rivalitate foarte mare între cele două echipe".
Au îngropat securea războiului
Referitor la disputele pe care le-a avut în trecut cu Victor Piţurcă, Laurenţiu Reghecampf a declarat: "Eu dau mâna tot timpul cu antrenorii înainte de meci, nu cred că pentru faptul că ne-am contrat în anii precedenţi nu trebuie să ne mai respectăm în momentul când jucăm unul contra celuilalt. Din punctul meu de vedere va fi un meci de fotbal, trebuie să ne respectăm. Dacă ne vom întâlni, ne vom saluta".
Înaintea meciului direct, din această seară, cele două formaţii sunt vecine de clasament, însă ambele au meciuri mai puţin disputate. Al Ittihad ocupă locul 4, cu 21 de puncte obţinute în 9 partide, în timp ce Al Hilal este pe 5, cu 16 puncte acumulate în 7 meciuri.
Clasamentul la zi în Arabia Saudită:
Partida Al Ittihad - Al Hilal va începe la ora 18:45 şi va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe digisport.ro, dar şi pe mobil, pe m.digisport.ro.
Etichete: laurentiu reghecampf , victor piturca , arabia saudita , al hilal , al ittihad , live al ittihad al hilal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...