Reghecampf se menține în lupta pentru titlu în Emirate. Jucătorul lui a reușit al 6-lea hat-trick al sezonului
08.04.2018, 10:11Laurențiu Reghecampf a obținut o nouă victorie cu Al Wahda în prima liga din Emirate, pe terenul lui Al Sharjah, scor 3-2. Succesul acesta vine după înfrângerea categorică suferită acasă, în Liga Campionilor Asiei, 1-4, cu Lokomotiv Tashkent, dar este al doilea succes consecutiv în campionat.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
A fost un meci nebun, în care toate golurile au fost marcate în prima repriză. Al-Wahda a fost condusă cu 0-1 și 1-2, dar atacantul Sebastian Tagliabue (33 de ani) a reușit să egaleze de fiecare dată și să marcheze chiar și golul victoriei. A fost al șaselea hat-trick pentru fotbalistul argentinian în acest sezon! În minutul 88, trupa lui Reghe a rămas în inferioritate numerică, dar a reușit să gestioneze bine finalul și să câștige disputa.
Al-Wahda se află pe locul 2 în clasamentul din Emirate, cu 43 de puncte. Formația fostului tehnician al FCSB-ului e la patru lungimi de Al-Ain, ocupanta primului loc.
Reghecampf a cucerit până acum două trofee cu Al Wahda: Cupei Ligii Emiratelor, după 2-1 cu Al Wasl, și Supercupa Emiratelor Arabe Unite, după 2-0 cu Al Jazira.
Etichete: victorie , campionat , laurentiu reghecampf , emirate , emiratele arabe unite , al sharjah
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...