Reghe, amenințat cu demiterea. Presa arabă scrie că șefii lui Al Hilal îi caută înlocuitor
31.01.2015, 10:50Laurențiu Reghecampf nu trece printr-o perioadă prea bună la Al Hilal, în Arabia Saudită, antrenorul român fiind amenințat cu demiterea. Tehnicianul s-a întâlnit vineri cu șefii clubului și presa arabă scrie că aceștia îi caută înlocuitor.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Informația apare în toate ziarele influente din zona arabă, Akhbaar24, Al Jazirh, sau Al Watan. Acestea scriu că Reghecampf a avut vineri o discuție lungă cu președintele clubului, Abdulrahman bin Musa'ad, și alți doi membri influenți din conducerea grupării. Aceștia i-au reproșat tehnicianului rezultatele slabe, inclusiv remiza, 2-2, cu Al Faysaly, de miercuri, restanță din etapa a noua a campionatului.
“Discuțiile au fost dure și nu s-a ajuns la un acord între cele două părți, care au opinii diferite. Conducerea clubului ia în calcul, ca opțiune, înlocuirea antrenorului, pentru a remedia ce se mai poate remedia, până la finalul sezonului.”, scriu sursele citate.
Lui Reghecampf i se reproșează, de asemenea, faptul că nu a fost de acord cu vânzarea lui Mihai Pintilii, fotbalist care nu e deloc pe placul conducerii clubului. Tehnicianul a insistat ca Pintilii să rămână, chiar dacă pentru el au fost oferte.
Ratarea Ligii Campionilor Asiei, în noiembrie, după ce a pierdut finala cu Western Sydney, și poziția din clasament, 4, la 9 puncte în urma liderului, Al Nasr, sunt cele mai mari nemulțumiri ale șeicilor care conduc clubul. Mai mult, aceștia sunt îngrijorați de jocul echipei, pe care îl consideră, mai scrie presa arabă “neatrăgător și ineficient.”
În plus, i se reproșează românului că a pierdut în jumătate de sezon 14 puncte, cu unul mai puțin decât a pierdut în tot sezonul trecut cel căruia i-a luat locul, Sami Al Jaber. Unul dintre cei mai mari jucători din istoria clubului, Al Jaber a fost îndepărtat vara trecută pentru a fi adus Reghecampf. Iar rezultatele de până acum ale românului i-au făcut deja pe suporteri să protesteze și să ceară îndepărtarea lui și revenirea lui Al Jaber.
Etichete: program digi sport , digi sport , laurentiu reghecampf , digisport , program digisport , reghecampf al hilal , laurentiu reghecampf al hilal , reghecampf al hilal demis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...