Rednic: "Nu mai vreau jucători români! Acum îi înţeleg pe Oli şi Petrescu"
22.03.2013, 15:52La 5 luni de când a preluat-o pe Standard Liege, Mircea Rednic şi-a îndeplinit deja primul obiectiv: a dus echipa în play-off-ul campionatului belgian. "Puriul", care a evoluat la Standard între 1991 şi 1996, a preluat echipa într-un moment în care se afla în degringoladă şi a dus-o până pe locul 6.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Rednic a profitat de pauza competiţională şi a venit în România, pentru o scurtă vacanţă. Antrenorul român a vorbit despre cei doi fotbalişti pe care i-a transferat din Liga 1, Adrian Cristea şi George Ţucudean.
"De Cristea şi Ţucudean sunt mulţumit, dar în vară nu mai vreau jucători români. Facem eforturi să se integreze în echipă. Nu le e uşor. Nu e uşor, e concurenţă mare. Cred că e ultima oară când mai iau jucători români. Mi-am dat seama de ce nici Lucescu, Dan Petrescu, nici chiar Olăroiu nu mai iau jucători români în străinătate. Jucătorii români au valoare, dar le e greu să se integreze", a spus Rednic.
Antrenorul s-a referit şi la situaţia de la Dinamo, acolo unde Ionuţ Negoiţă a devenit acţionar majoritar. "E mai bine că Dinamo are un singur conducător. Îl felicit pe Dănciulescu. Şi eu, dacă aş fi jucat numai în România, aş fi prins 500 de meciuri", a mai spus Rednic.
În play-off, Standard va juca împotriva lui Anderlecht, Zulte Waregem, Genk, Club Brugge şi Lokeren, Standard are zece meciuri la dispoziţie, câte două contra fiecărui adversar, pentru a încerca o clasare în primele trei locuri, care asigură prezenţa în cupele europene în sezonul viitor.
Primul meci al lui Standard în play-off este contra lui Club Brugge, în deplasare, luni, 1 aprilie.
Etichete: rednic standard liege , rednic romania , rednic jucatori romani , rednic dan petrescu , rednic olaroiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...