Rednic a fost așteptat de 50 de fani la Liege: "Mă voi întoarce în viitorul apropiat"
10.06.2013, 13:04Mircea Rednic a avut un parcurs excelent la Standard Liege, echipă pe care a reușit să o califice în Europa League după ce a preluat-o într-o situație delicată. Cu toate acestea, președintele grupării belgiene, Roland Duchatelet, a decis să nu-i prelungească înțelegerea, reproșându-i în special aducerea lui Adrian Cristea, fotbalist care nu a confirmat deloc.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Antrenorul s-a prezentat luni dimineață la sediul clubului, unde și-a lămurit situația financiară cu Standard. La ieșire, Rednic a declarat că s-a înțeles cu oficialii privind plecarea sa, dar a spus că speră să revină la echipă în viitorul apropiat.
"Capitolul Standard este încheiat pentru moment, dar, într-un an sau mai mult, voi reveni la Standard Liege", a declarat Rednic, care a fost așteptat în fața clubului de aproximativ 50 de suporteri, din care zece au reușit să pătrundă în biroul președintelui.
"Am profitat de venirea poştaşului şi am intrat în clădire. Președintele îşi bea cafeaua şi a fost surprins să ne vadă. I-am cerut socoteală pentru cele 20 de milioane de euro (n.r. - Duchâtelet vrea să scoată sub formă de dividende 20 de milioane de euro din capitalul societăţii anonime Standard de Liège) şi pentru concedierea lui Rednic. I-am spus că are un anturaj prost și ne-a răspuns afirmativ", a declarat unul dintre fani, care a subliniat că suporterii l-au atenţionat pe oficial că acţiunile calme de protest nu vor putea dura la infinit dacă preşedintele nu-şi schimbă atitudinea.
Etichete: rednic , mircea rednic , rednic standard liege , rednic demis , rednic a fost asteptat de 50 de fani la liege , rednic standard liege europa league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...