Real Madrid - Cruz Azul și Auckland City - San Lorenzo, semifinale la CM al Cluburilor
14.12.2014, 00:05Sâmbătă, 13 decembrie, s-au disputat meciurile din „sferturile” Campionatului Mondial al Cluburilor. Algerienii de la ES Setif, campionii Africii, au dat piept cu Auckland City, campioana Oceaniei, în timp ce mexicanii de la Cruz Azul, campionii CONCACAF, au avut-o ca adversar pe Sydney Wanderers, campioana Asiei.
![colaj cmc](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTAxdHJhbnNjb2Rlci5yY3Mt/cmRzLnJvJTJGc3RvcmFnZSUyRjIwMTQl/MkYxMiUyRjE0JTJGMzYwMDE2XzM2MDAx/Nl9jb2xhal9jbWMuanBnJnc9MTA2MCZo/PTYzNiZoYXNoPTMwMDdhZGNmMTM0ODQyNGE3NWFkODMzNjA4ZDliYjQz.thumb.jpg)
SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1
Auckland City a câștigat cu 1-0, prin golul englezului John Irving, din minutul 52, calificând pentru prima dată în istoria competiției o echipă din Oceania în semifinale! Neozeelandezii vor întâlni, în semifinalele Campionatului Mondial al Cluburilor din Maroc, campioana Americii de Sud, San Lorenzo, miercuri, 17 decembrie, de la ora 21:30.
Niciuna dintre cele două echipe nu a jucat vreodată în finala vreunui Campionat Mondial al Cluburilor sau a vreunei Cupe Intercontinentale!
În celălalt sfert de finală, australienii de la Sydney Wanderers au condus cu același scor, 1-0, formația mexicană Cruz Azul, până în minutul 90. Italianul Jacopo La Rocca a marcat pentru formația de la Antipozi, în minutul 65. Australienii care au învins în finala Ligii Campionilor Asiei trupa lui Laurențiu Reghecampf, Al Hilal, au fost egalați de Cruz Azul în ultimul minut de joc, dintr-un penalty înscris de Torrado, și meciul a intrat în prelungiri.
![](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnN0b3JhZ2UwMWRpZ2lzLnJjcy1yZHMu/cm8lMkZzdG9yYWdlJTJGMjAyNCUyRjAy/JTJGMTklMkYxOTA2ODgyXzE5MDY4ODJf/ZGlnaXNwb3J0LXdoYXRzYXBwLmpwZyZo/YXNoPTlmMDRmYWU3ZWMyYWQxMjEyMDczYWNmMWNkYTQ4ZDk5.jpg)
Rămași, din minutul 102, în nouă oameni, australienii nu au mai putut face față asaltului mexicanilor pe un teren îmbibat cu apă și au mai primit două goluri. Pavone a înscris în minutul 108, pentru 2-1, iar Torrado, din nou din penalty, a închis tabela în minutul 118. În cele din urmă, Cruz Azul s-a impus cu 3-1 și nord-americanii vor da piept cu Real Madrid în semifinale, marți, 16 decembrie, de la ora 21:30.
Etichete: semifinale , real madrid-cruz azul , auckland city-san lorenzo , auckland city-es satif , cruz azul-sydney wanderers 3-1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
![Prima apariție a lui Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnMuaXcucm8lMkZnYXRld2F5JTJGZyUy/RlptbHNaVk52ZFhKalpUMW9kSFJ3SlRO/QkpUSkdKVEpHJTJGYzNSdmNtRm5aVEE0/ZEhKaGJuTmpiMlJsY2k1eVkzTXQlMkZj/bVJ6TG5KdkpUSkdjM1J2Y21GblpTVXlS/akl3TWpVbCUyRk1rWXdNaVV5UmpFeUpU/SkdNakU0T0RVNU4xOHlNVGc0JTJGTlRr/M1gwTlBWRkpQUTBWT1NWOVFURVZEUVZK/RlgwbFAlMkZTRUZPVGtsVFh6QXdORjlK/VGxGVlFVMWZVR2h2ZEc5eiUyRlgwZGxi/M0puWlY5RFlXeHBiaTVxY0djbWR6MDFP/VEFtJTJGYUQwek16QW1hR0Z6YUQwM05U/UTRZbUkxTURoaE16VTNNR1l6WVRNeE56/UTBZekJsWldOa1pXWmtPQSUzRCUzRC50/aHVtYi5qcGcmdz0zODAmaD0yMjgmaGFz/aD05MGM1ZTM1MmUwZWM1NjVlNGNkYjYwMDE3ZDA0MjBmYQ==.thumb.jpg)
Klaus Iohannis și-a făcut prima apariție în spațiul public după ce și-a dat demisia din funcția de...