Reacția lui Mircea Lucescu, după ce Răzvan Raț a recunoscut că a vrut să îl bată
articol scris de Digi Sport12.06.2024, 23:16
Mircea Lucescu (78 de ani) a fost antrenorul echipei Șahtior Donețk timp de 12 ani, în perioada 2004 - 2016.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Răzvan Raț (43 de ani) a activat sub comanda lui ”Il Luce”, la trupa din Donețk, până în anul 2013.
Mircea Lucescu, după ce Răzvan Raț a recunoscut că a vrut să îl bată: ”Era normal să fiu furios la acel moment!”
În perioada când au colaborat la Șahtior Donețk, relațiile dintre Mircea Lucescu și Răzvan Raț nu au fost întotdeauna roz. Un episod mai puțin plăcut s-a petrecut în 2011, la un meci jucat de ucrainieni, în ”sferturile” Ligii Campionilor, împotriva Barcelonei.
În timpul interviurilor de după meci, Mircea Lucescu s-a oprit în spatele camerelor și i-a aruncat câteva vorbe lui Răzvan Raț, care s-au auzit în direct: ”Spune, mă, că am luat două goluri din cauza ta!”. Într-un interviu acordat recent, Răzvan Raț a recunoscut că a vrut să îl bată pe Mircea Lucescu, după acel moment.
”Era normal să fiu furios la acel moment, pentru că Raț a comis niște greșeli în meciul ăla. Episodul acesta a trecut repede pentru că rămâne între un jucător și un antrenor.
Prin ceea ce a spus el, cred că a vrut să iasă în evidență. Eu uit orice conflict între mine și jucătorii pe care i-am antrenat.
Am un respect deosebit pentru Răzvan Raț și îmi aduc aminte doar de pasa extraordinară pe care i-a dat-o lui Adriano, în meciul cu Werder Bremen (n.r. în finala Cupei UEFA). Ăsta e lucrul cel mai important pentru mine”, a declarat Mircea Lucescu despre acel episod, potrivit iAMsport.ro.
- Timp de 9 ani au colaborat la Șahtior Donețk, Răzvan Raț și Mircea Lucescu.
- În perioada când au lucrat împreună la ucrainieni, Raț și Lucescu au cucerit Cupa UEFA, în anul 2009.
Mircea Lucescu i-a avertizat pe jucătorii României, înainte de meciul cu Ucraina: ”Pe ucrainieni îi văd capabili să producă surpriza la acest EURO”
”Il Luce” așteaptă cu nerăbdare începutul Campionatului European. Mircea Lucescu a analizat punctele forte ale naționalei Ucrainei și crede că România va avea ”viață grea”, la meciul de debut.
”Eu am cel puțin 12-13 jucători acolo (n.r. în lotul Ucrainei), cu care am lucrat, pe care i-am antrenat. Pe mulți fotbaliști eu i-am promovat sau debutat. Au omogenitate. Mă refer la omogenitate de joc, dar și emoțional-sentimentală. Sunt foarte apropiați, ceea ce le dă o forță extraordinară.
Uitați-vă la ce echipe sunt în Europa ucrainienii: Real Madrid, Arsenal, Chelsea, Benfica, Girona, locul 3 în Spania, alți doi în Premier League. Modul cum își promovează jucătorii tineri e senzațional. Sunt mult, mult peste România.
Academiile lor sunt mult mai bune decât cele de la noi. Ei produc jucători pe bandă rulantă.
Cred că naționala de azi a Ucrainei este cea mai bună națională pe care au avut-o, de la cea de la Word Cup 2006 încoace. E peste acea echipă. Motiv pentru care eu o văd capabilă să fie surpriza acestui Euro. Îi văd să ajungă chiar și până în semifinale!”, a declarat Mircea Lucescu.
Etichete: mircea lucescu , razvan rat , raspuns mircea lucescu , bataie razvan rat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...