Reacția lui Dennis Man, după ce a înscris primul gol al Parmei în noul sezon de Serie B: ”Vreau să fac mai mult”
articol scris de Digi Sport13.08.2022, 09:13
Dennis Man (23 de ani) a marcat primul gol al Parmei în noul sezon din Serie B, în partida cu Bari, scor 2-2, iar la finalul meciului, românul a analizat prestația sa și a echipei.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dennis Man a deschis scorul în minutul trei, după o incursiune în partea stângă a terenului. După ce oaspeții au întors rapid scorul, Valentin Mihăilă (22 de ani), celălalt român de la Parma, a restabilit egalitatea în finalul primei reprize, cu o reușită din lovitură liberă.
Declarațiile lui Dennis Man, după ce a marcat primul gol al Parmei în noul sezon de Serie B
După ce gruparea emiliană a obținut doar o remiză pe teren propriu cu Bari, Dennis Man susține că a sperat la mai mult de la acest joc, dar este totuși în regulă că echipa sa a obținut și un punct în prima etapă din Serie B.
”Am început bine, dar a fost păcat că s-a terminat la egalitate. Am vrut să câștigăm, dar suntem fericiți și așa. Vreau să fac mai mult, dar mai presus de toate vreau să ajut echipa. Vom vedea ce va fi. Vrem să fie totul bine. Ne vorbește (n.r. antrenorul Pecchia), are încredere în noi. Ne bucurăm să-l avem alături de noi”, a transmis Dennis Man, la microfonul Sky.
Dennis Man a dedicat golul marcat familiei sale.
”Mulțumesc pentru complimente. Am început bine, am marcat și a fost păcat că am primit apoi repede gol. Da, atitudinea (n.r contează). Antrenorul are încredere în noi, am vrut să fie bine.
Sunt fericit pentru gol, este pentru familia mea care este mereu alături de mine. Anul acesta s-a schimbat poziția, acum joc în rolul meu și mă simt mai bine. Trebuie să ajut echipa și în apărare. Am stat trei luni accidentat, acum sunt bine și vreau să ajut”, a mai precizat Dennis Man și la conferința de presă, potrivit ParmaLive.
Elementele care l-au transformat pe Dennis Man într-o ”bestie”
Transformarea fizică a lui Dennis Man este datorată în primul rând perioadei din Italia, pentru că fotbalistul era în cu totul altă condiție când a plecat de la FCSB, unde, e drept, a acumulat o cantitate vizibilă de masă musculară, fapt vizibil în fotografiile de mai jos, în care jucătorul poate fi văzut inclusiv la primele meciuri la echipa bucureșteană.
Galerie Foto
Combinația care l-a transformat pe Dennis Man într-o ”bestie”
Dennis Man a crescut mult din punct de vedere fizic în ultimul an și jumătate, de când este la Parma, datorită pregătirii pe care clubul o impune. De altfel, nu este primul fotbalist român care se ”transformă” în Italia. Un alt exemplu este Ianis Hagi, care a revenit la actuala Farul în vara lui 2018, după un an și jumătate la Fiorentina, cu masă musculară evident mai mare.
Dennis Man nu s-a bazat, însă, doar pe pregătirea de la club, ci lucrează suplimentar și acasă, unde face des exerciții fizice și, în unele cazuri, împărtășește momentele cu urmăritorii de pe rețelele sociale.
De asemenea, un alt aspect care a contribuit la dezvoltarea fizică este alimentația, bazată pe fructe de mare, orez și paste.
Etichete: serie b , parma , bari , dennis man , gol dennis man , valentin mihaila , bestia dennis man , reactie dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...