Răzvan Raț, uimit de "trădarea" lui Mircea Lucescu: "Sunt prea loial lui Șahtior ca să înțeleg, nu-i găsesc nicio scuză"
articol scris de Digi Sport23.08.2020, 15:59
Mircea Lucescu (75 de ani) a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane cu Dinamo Kiev, iar vestea a surprins lumea fotbalului, având în vedere că antrenorul o pregătise timp de 12 ani pe marea rivală Șahtior Donețk.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După instalarea pe banca lui Dinamo Kiev, Mircea Lucescu a primit multe critici din partea fanilor și foștilor jucători ai formației din capitala Ucrainei. Mai mult, oficialii de la Donețk au intenționat să inaugureze o statuie care să-l înfățiseze pe antrenorul român, dar au renunțat la idee după ce Lucescu a ales rivala din Kiev.
Răzvan Raț, fostul elev al lui Mircea Lucescu la Șahtior, a declarat pentru o publicație din Ucraina că nu înțelege alegerea tehnicianului român de a antrena Dinamo Kiev, în condițiile în care devenise o legendă la Donețk: "Sunt prea loial lui Șahtior ca să înțeleg asta. Nu-i pot găsi nicio scuză! Nu mă așteptam la o asemenea mutare din partea lui și chiar nu înțeleg", a spus Raț citat de FootBoom.com.
Răzvan Raț nu-i dă nicio șansă lui Mircea Lucescu în bătălia cu Șahtior
Fostul internațional român a continuat și s-a arătat neîncrezător în șansele pe care le are Mircea Lucescu de a o detrona pe Șahtior din fruntea campionatului ucrainean: "Va fi greu pentru Lucescu să o învingă pe Șahtior. Sunt prea puternici și nici măcar cu Mircea Lucescu nu îi vor putea opri. Dinamo are jucători cu potențial și talentați, dar e nevoie de timp. În schimb, Șahtior are jucători de Real Madrid și Baracelona", a concluzionat Raț.
Mircea Lucescu a antrenat Șahtior 12 ani, timp în care a cucerit 22 de trofee, cel important, Cupa UEFA din 2009. Tehnicianul român a rămas în istoria clubului din Donețk prin longevitatea pe banca tehnică și numărul de meciuri la cârma echipei, 555.
Dinamo Kiev a câștigat primul meci oficial cu Mircea Lucescu pe bancă, cu Olimpik Donețk, scor 4-1, în etapa inaugurală din Ucraina. Tot în prima rundă a noului sezon din Ucraina, Șahtior Donețk, semifinalistă a Europa League, a câștigat contra celor de la Kolos Kovalivka, scor 3-1.
Etichete: mircea lucescu , sahtior donetk , razvan rat , dinamo kiev
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...