Răzvan Lucescu, victorii pe bandă în Arabia Saudită! Portarul lui Al Hilal a făcut show total
05.02.2020, 21:39Răzvan Lucescu și Al Hilal au bifat încă un succes în campionatul Arabiei Saudite. Hilal s-a impus cu 3-1 în fața lui Al-Raed, într-un meci în care portarul lui Lucescu Jr. a marcat.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Carlos Eduardo a deschis scorul pentru Al Hilal, în minutul 6, iar golgheterul Gomis a dublat avantajul gazdelor în minutul 42, din penalty.
Al-Raed a redus din handicap după o oră de joc, tot din penalty. Finalul a fost spectaculos. Al Hilal a mai primit o lovitură de la 11 metri, în minutul 90+6. Portarul Abdullah Al-Muaiouf a luat mingea, a executat tehnic și a stabilit scorul final. Pe deasupra, goalkeeper-ul lui Răzvan Lucescu a și apărat un penalty în a doua repriză a partidei.
Golul portarului Al-Muaiouf
Răzvan Lucescu, lider în Arabia Saudită
Răzvan Lucescu e în continuare lider în Arabia Saudită. Al Hilal are 38 de puncte din 17 meciuri, urmată de Al Nassr, cu 34, dar cu o partidă în minus.
Lucescu Jr., 50 de ani, o antrenează pe Al Hilal din vara lui 2019. A ajuns la Riyadh după ce a câștigat campionatul în Grecia, cu PAOK Salonic. Deși ar fi trebuit să joace în Liga Campionilor, Răzvan a decis să plece de la Salonic, din cauza unor neînțelegeri cu conducerea lui PAOK.
Tehnicianul român a câștigat deja Liga Campionilor Asiei cu Al Hilal, alături de care a participat și la Mondialul Cluburilor, unde a ajuns în semifinale.
Etichete: razvan lucescu , al hilal , abdullah al-muaiouf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...