Răzvan Lucescu, prima reacție după ce a cucerit titlul în Arabia Saudită: ”Mă gândeam doar cum să-l câștig”
articol scris de Digi Sport30.08.2020, 08:25
Răzvan Lucescu a oferit o primă reacție după ce a cucerit matematic titlul în Arabia Saudită cu echipa sa, Al-Hilal, cu două etape înainte de finalul sezonului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Antrenorul, care în sezonul precedent a cucerit titlul în Grecia cu PAOK, este fericit pentru reușita sa, dar și pentru cea a tatălui său, care a câștigat Supercupa Ucrainei cu Dinamo Kiev, în fața fostei sale echipe, Șahtior.
Răzvan Lucescu: ”Mă gândeam doar cum să câștig și titlul”
"Oriunde am fost am câștigat ceva. Este al optulea trofeu, nu al saptelea. Presa de la noi nu a contabilizat Cupa Ligii Qatarului și îmi pare rău, pentru că a fost prima experiență în străinătate, iar acel trofeu a fost primul din istoria respectivului club.
Simt o bucurie enormă. A fost un an greu, dar fericit. Căpitanul echipei, un lider absolut, chiar dacă nu joacă titular prea mult, îmi spunea că nicio echipă din Arabia Saudita nu a reușit "dubla" Champions League - titlu în același sezon. Sunt fericit pentru că am fost eu cel care a reușit această performanță. Nu a fost ușor.
În fiecare oră din acest sezon mă gândeam doar cum să câstig și titlul, după Champions League și Mondialul unde am pătruns în semifinale. Aveam nevoie să mă hrănesc cu confirmarea. În sfârșit, astăzi va fi prima noapte când pot dormi liniștit.
Nu a fost timp de bucurie nici după Champions și nici după Mondial. Noi continuam să jucăm. Dupa semifinala de la Mondiale noi la trei zile am jucat în Cupa. Am făcut mare bucurie aici. Saudiții gasesc în fotbal bucuria vieții lor. Ocazia de a scoate din ei toate frustrările și să vină la stadion pentru fericire, pentru liniște”, a spus Răzvan Lucescu, la Radio Sport 1.
Cât despre tatăl său: ”Sunt convins că se bucură la fel de mult ca și mine. este o săptămână fericită pentru că și tata a câstigat mai mult decât o Supercupa. In contextul de acolo, unde suporterii lui Kiev l-au primit ostil, dar unde și fosta echipa s-a comportat tot urât față de el, nedrept.
El a mers numai să ajute să se reechilibreze lupta dintre marile puteri fotbalistice ale Ucrainei. Sunt fericit, simt bucurie mare. Mulțumesc tuturor celor din țară care sunt alături de mine. Am nevoie de trăirile lor. Îi salut pe toți!"
Galerie Foto
Răzvan Lucescu, erou în Arabia Saudită! Al-Hilal a cucerit titlul
Pentru Al-Hilal este al 16 titlu în Arabia Saudită și al 44-lea din vitrina clubului, fiind cea mai titrată formație din țară. Răzvan Lucescu a mai cucerit Liga Campionilor Asiei cu Al-Hilal, în 2019. Antrenorul român se află la Riyadh din vara anului trecut, când s-a despărțit de PAOK Salonic.
Al-Hilal nu mai câștigase titlul în Arabia Saudită din 2018. În sezonul precedent, Al-Nassr a cucerit titlul, cu un punct avans față de Al-Hilal, care a terminat pe locul secund.
Etichete: razvan lucescu , arabia saudita , al hilal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...