Video&Foto Rarisim: 50.000 de fani la antrenamentul lui Boca. Tevez și un suporter au oferit faza zilei
23.11.2018, 10:12River Plate - Boca Juniors, returul finalei Copei Libertadores se joacă sâmbătă, pe 24 noiembrie, după 2-2 în tur. La un antrenament deschis publicului, ca urmare a unei scrisori trimise de un suporter președintelui clubului, fanii lui Boca Juniors au umplut stadionul La Bombonera, iar alte câteva mii de suporterii au rămas în afara stadionului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Galerie Foto
Pasiunea fanilor sud-americani nu cunoaște limite, lucru care s-a văzut la ultimul antrenament al celor de la Boca Juniors. În doar o oră după ce au fost deschise porțile, fanii au umplut toate cele 49.000 de locuri. Mai mult, câteva mii de suporteri au rămas în afara stadionului, iar o bună parte au stat și au cântat pe toată durata ședinței de pregătire.
Pentru că suporterii veneau spre arenă, deși toate locurile erau ocupate, clubul din Buenos Aires a anunțat pe rețelele de socializare că a oprit intrarea pe stadion. Mulți fani au plecat acasă dezamăgiți, mai ales că aceasta era ultima oportunitate de a încuraja jucătorii înaintea returului din finala Copei Libertadores. Pentru a evita incidentele, la Superclasico, oficialii celor două cluburi au decis ca nicio echipă să nu aibă parte de suporteri în deplasare.
Un fan intrat pe teren a fost salvat de Carlos Tevez
Deși prezența forțelor de ordine a fost una numeroasă, aproape ca la un meci oficial, un suporter al Bocăi a reușit să pătrundă pe teren. Acesta a fost însă placat imediat de jandarmi. Carlos Tevez a văzut momentul și i-a sărit imediat în ajutor fanului. În aplauzele întregului stadion, Tevez l-a preluat pe suporter și l-a dus în centrul grupului de jucători. Fostul internațional i-a făcut cadou tricoul său de antrenament, însă a și primit ceva la schimb. S-a ales cu șapca suporterului.
Un copil de 6 ani și-a vândut jucăriile pentru un bilet la River - Boca
Un copil de 6 ani, fan al "milionarilor" a recurs la un gest care a devenit imediat viral, în speranța că va putea să vadă pe viu River - Boca. În manșa tur, pe La Bombonera, Boca Juniors - River Plate s-a terminat 2-2.
"Vând jucării pentru a putea ajunge pe Monumental" a fost mesajul scris de tânărul Renzo pe o bucată pe hârtie, liptă de o masă instalată în fața casei sale și pe care se aflau mai multe jucării. Imaginea a făcut înconjurul lumii și fan clubul lui River Plate din Malaga a decis să-i sară în ajutor. Renzo și mama sa au primit două bilete, însă nu la River Plate - Boca Juniors ci la următorul meci pe care "milionarii" îl vor juca pe Monumental.
Boca - River 2-2, un "Superclasico" indicat cardiacilor
Un post de radio din Uruguay care a transmis partida tur (scor 2-2) a venit cu o inițiativă inedită, venită în sprijinul pătimașilor suporteri sud-americani cu probleme cardiace.
''Superclasico'' naște de fiecare dată emoții uriașe, iar jurnaliștii postului de radio uruguayan Radio Colonia au vrut să dea o mână de ajutor celor care n-au dorit să trăiască cu sufletul la gură disputa de duminică seară. Partida a fost relatată pe un fond sonor cu muzică relaxantă, iar totul a sunat mai degrabă ca o poveste.
Nici măcar modul de celebrare sud-american la goluri nu a existat, iar jurnaliștii care au asigurat transmisia au fost însoțiți de un medic cardiolog. Acesta oferea sfaturi o dată la câteva minute.
Manşa secundă din ''Superclasico'' va avea loc pe 24 noiembrie, pe stadionul Monumental. River Plate vizează al patrulea său trofeu în Copa Libertadores, iar Boca Juniors se bate pentru un al şaptelea, cu care ar egala recordul deţinut de un alt club argentinian, Independiente.
Etichete: copa libertadores , boca juniors , boca juniors - river plate , antrenament boca juniors
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...