Rădoi a semnat! Al Arabi a anunțat transferul fostului internațional român
17.02.2015, 21:04Mirel Rădoi va juca până la finalul sezonului în Qatar, la Al Arabi, urmând ca apoi să renogocieze prelungirea înțelegerii pentru încă un sezon. Clubul din Doha a anunțat marți seara transferul, după ce la un moment dat contractul era pus sub semnul întrebării.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Rădoi se pregătește de zece zile sub comanda uruguayanului Daniel Carreno și l-a convins pe acesta că se poate baza pe el: “Jucătorul a participat la antrenamente și a arătat o condiție fizică și tehnică bună, care-l face disponibil pentru a juca în următoarele meciuri.”, se arată în comunicatul oficial publicat pe site-ul clubului qatarez.
Clubul a anunțat că fotbalistului român i-a sosit cartea verde și astfel el va fi convocat pentru meciul de sâmbătă, din etapa a 18-a a campionatului, de pe terenul liderului, Al Sadd. Al Arabi ocupă locul 8, cu 21 de puncte, pe 7 fiind echipa la care ar putea ajunge Claudiu Keșeru, Al Gharafa.
În vârstă de 33 de ani, Rădoi e la a patra experiență în zona Golfului, după ce a mai jucat la Al Hilal, în Arabia Saudită, Al Ain și la Al Ahli, în Emirate, din 2009 încoace.
Etichete: program digi sport , digi sport , digisport , program digisport , mirel radoi , radoi al arabi , radoi transfer qatar , radoi qatar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...