PSG se așteaptă ca Neymar să revină pe teren înainte de finalul sezonului! Brazilianul este și mai optimist
13.04.2018, 21:13Unai Emery, antrenorul lui PSG, este de părere că brazilianul Neymar va putea reveni printre titularii echipei înaintea finalului acestui sezon, după ce a fost operat la piciorul drept, și va avea destul timp la dispoziție pentru a se pregăti de Cupa Mondială din Rusia, care va debuta în vară. Jucătorul de 26 de ani a fost operat, după ce a suferit o fractură suferită la al cincilea metatarsian, la 3 martie, la Belo Horizonte, de către medicul selecţionatei Braziliei, Rodrigo Lasmar.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Neymar este aproape să se întoarcă la antrenamente, după ce am aflat rezultatele ultimelor teste. Rezultatul ultimului examen medical a fost bun. Cred că va avea timp să mai evolueze pentru noi înainte de finalul acestui sezonul", a spus tehnicianul spaniol, într-o conferință de presă.
Declarția lui Emery vine după ce PSG a emis un comunicat de presă în care se arată faptul că Neymar face progrese importante pentru a reveni pe teren într-un timp cât mai scurt: "Raportul publicat de Dr. Rodrigo Lasmar confirmă evoluția excelentă a accidentării lui Neymar. El poate începe de pe acum să facă primii pași in procesul de recuperare.
În funcție de cum se va manifesta în următoarele 10 zile, vom stabili o dată optimă pentru a începe antrenamentele fără restricții". După operație, medicul Lasmar a apreciat atunci că Neymar va fi indisponibil până la trei luni.
Chiar și Neymar a oferit o declarație recentă în care afirmă că recuperarea sa decurge normal și într-o lună se vede deja la antrenamentele echipei pariziene.
"Mai am nevoie de o lună, dar totul decurge bine şi normal", a declarat Neymar, într-un interviu pentru canalul TV O Globo.
În altă ordine de idei, probabila numire a germanului Thomas Tuchel pe banca lui Paris Saint Germain nu este agreată şi de vedeta Neymar. Brazilianul l-ar considera pe Tuchel un antrenor limitat, având în vedere că germanul are în palmares un singur trofeu ca antrenor: Cupa Germaniei, câştigată în 2017 cu Dortmund, pe care a pregătit-o doi ani.
Etichete: unai emery , ligue 1 , psg , accidentare , neymar , antrenamente , cupa mondiala , revenire , rusia 2018 , campionatul mondial 2018
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...