Probleme pentru David Beckham! Inter Miami a încălcat regulamentul MLS cu transferul lui Matuidi
articol scris de Digi Sport17.04.2021, 15:05
Inter Miami, echipa lui David Beckham (45 de ani), a încălcat regulamentul din Major League Soccer atunci când a semnat cu Blaise Matuidi (34 de ani).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Formația lui Beckham plătește pentru Matuidi o sumă de bani ce nu este permisă în campionatul american.
Inter Miami a încălcat regulamentul MLS cu transferul lui Matuidi
Matuidi a semnat cu Inter Miami în luna august a anului trecut, iar clubul lui Beckham, care vrea să își construiască o formație de vedete, a declarat atunci că s-a folosit de bugetul alocat transferurilor permis de MLS.
Potrivit BBC, se pare că suma plătită mijlocașului francez depășește cu mult limita impusă de MLS.
Regulamentul prevede că fiecare echipă are dreptul să semneze cu trei jucători care pot depăși limita de bani impusă, însă Blaise Matuidi nu s-a aflat pe lista celor de la Inter Miami. Astfel, francezul este a patra excepție a celor de la Miami.
Oficialii campionatului american spun că investigația este în desfășurare, iar sancțiunile vor fi anunțate curând.
În tricoul lui Inter Miami, Blaise Matuidi a apărut de 16 ori și a marcat un singur gol.
Palmaresul impresionant al lui Blaise Matuidi
Francezul în vârstă de 34 de ani are o carieră impresionantă. Matuidi a câștigat Cupa Mondială alături de Franța. Cu Juventus, a câștigat trei titluri de campion al Italiei, o Cupă și o Supercupă.
De asemenea, alături de Paris Saint Germain, Blaise Matuidi a devenit de cinci ori campion al Franței, a câștigat Cupa de trei ori, Cupa Ligii Franței de patru ori și Supercupa Franței de cinci ori.
În întreaga sa carieră, Matuidi a marcat 49 de goluri și a contribuit cu 43 de pase decisive în 667 de apariții.
Etichete: mls , david beckham , blaise matuidi , inter miami
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...