Galerie Foto Stanciu a semnat! Primul meci în care va juca la Sparta! Tricoul pe care îl va îmbrăca
19.01.2018, 09:53După ce a efectuat vizita medicală și a semnat contractul cu Sparta Praga, Nicușor Stanciu (24 de ani) urmează să fie prezentat oficial. Cehii au la dispoziție câteva zile să-l vadă la antrenamente pe fotbalistul român înainte să-l arunce în luptă în amicalul programat joia viitoare cu Loko Vltavin (Liga a III-a, Cehia).
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Sparta Praga a încheiat stagiul de pregătire desfășurat în Spania, la Marbella, și a revenit în țară. Următorul joc pe care îl va desfășura echipa fanion a Cehiei este programat joi viitoare, amical în care va fi folosit și Nicușor Stanciu. Partida dintre Sparta și Loko Vltavin (Liga a III-a, Cehia) se va desfășura în complexul Strahov, în vecinătatea stadionului central.
De altfel, antrenorul Andrea Stramaccioni îl va putea urmări la joc pe Nicușor Stanciu în alte trei partide amicale pe care Sparta le are deja fixate până la reluarea campionatului. Cehii vor mai disputa partide amicale cu Aalborg (Danemarca), Tianjin Teda (China) și Spartak Moscova (Rusia). Pentru echipa românilor Nicușor Stanciu și Bogdan Vătăjelu vor urma apoi partidele din campionat, cu Slovan Liberec, respectiv FC Slovacko.
Sparta Praga, la picioarele lui Stanciu: ”Este eroul Cehiei, așa a fost așteptat!”
Sparta va plăti astfel cea mai mare sumă din istoria fotbalului ceh, 9 milioane de euro, cu tot cu bonusuri, conform impresarului Anamaria Prodan, care a dezvăluit, în exclusivitate, la Digi Sport toate detaliile transferului. Nicușor Stanciu (24 de ani) fusese transferat de la FCSB la Anderlecht în vara anului 2016, pentru 10 milioane de euro, cea mai mare sumă plătită vreodată de un club belgian pentru un transfer. De atunci, mijlocașul a jucat în 34 de meciuri în campionat și a înscris de cinci ori. În acest sezon, Stanciu are un gol în 10 meciuri în prima ligă belgiană.
Stanciu a ratat transferul vieţii la Borussia din cauza foamei de bani a lui Anderlecht
Celălalt român de la Sparta Praga, Bogdan Vătăjelu, joacă în Cehia din decembrie 2016, după ce a fost transferat de la CS U Craiova pentru 1,4 milioane de euro.
”Salariul este foarte mare. Nicuşor va câștiga un milion, un milion și ceva pe an. Dacă încasează și bonusurile, câștigă mai mult decât de la Anderlecht. Are bonusuri de Europa League. Contractul este pe 3 ani şi jumătate. Anderlecht are procente dacă Sparta îl vinde mai departe. Anderlecht păstrează 15%”, a spus Anamaria Prodan la Digi Sport. Astfel, Stanciu va încasa 3,5 milioane de euro de euro în următorii trei ani și jumătate. În conturile celor de la Anderlecht urmează să intre o sumă puțin peste 5 milioane de euro.
10 este numărul de pe tricou pe care îl va îmbrăca fotbalistul român. 10 a purtat în trecut și Rosicky la formația cehă
Galerie Foto
Sursa foto: Facebook / Anamaria Prodan
Etichete: stanciu , praga , sparta , stanciu sparta , stanciu vatajelu , stanciu a semnat , stanciu 2018 , stanciu primul gol la sparta , stanciu primul meci la sparta , sparta loko vltavin , stanciu gol sparta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...