Prima reacție a lui Klopp după despărțire: "Mi-am luat trei abonamente la meciurile din sezonul viitor"
15.04.2015, 15:51Borussia Dortmund nu va mai fi antrenată de Jurgen Klopp și din sezonul viitor, după cum a anunțat presa din Germania în cursul acestei zile.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Vicecampioana din Bundesliga a confirmat despărțirea de Jurgen Klopp, iar apoi a organizat o conferință de presă, în care antrenorul, alături de conducătorii Hans-Joachim Watzke și Michael Zorc, au explicat de ce s-a luat această decizie.
"Am vorbit cu Jurgen în ultimele zile, iar la finalul acestui sezon nu vom mai continua împreună. Este o veste grea pentru noi toți, pentru că am avut o reație specială cu antrenorul nostru", a spus Watzke, care i-a adresat apoi un mesaj emoționant antrenorului. "După succesul fantastic pe care l-ai avut la Borussia, vei rămâne în istoria noastră și ne vom aduce aminte mereu de tine".
Jurgen Klopp speră să termine sezonul pe un loc cât mai bun în Bundesliga (acum este pe poziția a 10-a) și să ajungă în finala Cupei Germaniei.
"Am spus în ultimii ani că, în cazul în care nu voi mai fi potrivit pentru postul de antrenor, nu voi ezita să subliniez asta. Acest club merită un manager care să fie dedicat 100% acestui club și din acest motiv am luat decizia de a pleca", a spus Klopp.
Antrenorul a dezmințit că s-a certat cu o parte dintre jucători, după ultimul eșec al Borussiei din Bundesliga, 1-3 pe terenul celor de la Monchengladbach. În același timp, Klopp a ținut să afime că echipa avea nevoie de o schimbare.
"Am citit în această dimineață că aș fi stresat și obosit. Nu este adevărat, mai ales că nu am de gând să-mi iau un an sabatic. Așa cum este normal, am vorbit și cu familia înainte de a lua decizia de a pleca. Unii pot să înțeleagă că am avut probleme cu echipa săptămâna trecută, dar nu este nimic adevărat. Eu cred că Borussia Dortmund are acum nevoie de o schimbare. Ultimul meu obiectiv este să termin sezonul pe un loc cât mai bun în campionat, cred că ne putem lupta și pentru a câștiga Cupa Germaniei.
Este neobișnuit ca o perioadă din viața unei echipe să dureze atât de mult, adică șapte ani (n.n. Klopp a venit la Borussia în 2008). Vorbim despre club și el este mai important decât oricine. Punct! ".
"Mi-am luat trei abonamente la meciurile Borussiei din sezonul viitor", a încheiat Klopp, dovedindu-și încă o dată atașamentul față de clubul unde a fost extrem de iubit.
Etichete: klopp demisie , plecare klopp , declaratii klopp , borussia dortmund fara antrenor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...