Portugalia, gazdă pe terenul Rusiei în meci direct. S-a mutat amicalul de la Londra
12.11.2015, 14:04Meciul amical dintre selecţionatele Portugaliei şi Rusiei, programat iniţial vineri la Londra, urmează să se dispute cu o zi mai târziu, sâmbătă, la Krasnodar, oraş din sud-vestul Rusiei, a anunţat Federaţia Portugheză de Fotbal.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Naţionala portugheză, calificată la EURO 2016, nu va miza la acest joc pe marea sa vedetă, Cristiano Ronaldo, selecţionerul Fernando Santos decizând să-l odihnească pe atacantul lui Real Madrid, dar şi pe alţi jucători de bază ai echipei sale: Danny, Thiago, Coentrao sau Veloso.
În absenţa acestora, Santos a apelat la fotbalişti noi, în special în compartimentul ofensiv, convocându-i pentru partida cu Rusia pe Ricardo Pereira (Nice/Franţa), Goncalo Guedes (Benfica Lisabona) sau Lucas Joao (Sheffield Wednesday/Anglia/D2).
Portugalia, care a obţinut luna trecută calificarea directă la Campionatul European din vara anului viitor, urmează să joace marţi, 17 noiembrie, împotriva naţionalei Luxemburgului, în cadrul unui alt meci amical, programat în Marele Ducat.
Etichete: portugalia rusia , amical portugalia , portugalia krasnodar , portugalia - rusia amical , portugalia - rusia amical londra , portugalia - rusia amical krasnodar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...