Planul prin care Glasgow Rangers vrea să revină în Premier League
11.01.2013, 20:09Directorul executiv al celor de la Glasgow Rangers, Charles Green, a găsit o metodă inedită pe baza căreia vrea să mute echipa în campionatul Angliei. Asta pentru că reorganizarea fotbalului din Scoția va afecta direct viiorul apropiat al celor de la Rangers.
Green este unul dintre oamenii care a tot insistat, în ultimul timp, ca Glasgow să se mute în Premier League. Iar determinarea acestuia s-a bazat și pe decizia oficialilor Federației Scoțiene de Fotbal care vrea să organizeze din temeli campionatul intern. În aceste condiții, chiar dacă Rangers va termina pe primul loc în Divizia a 3-a (a patra ligă, practic), echipa nu va putea promova, tocmai din cauza acestor modificări.
“Așa cum stau lucrurile acum, nu prea avem multe opțiuni, dar eu nu sunt omul care să se ascundă în spatele unor astfel de decizii“, a spus Green.
Oficialul lui Glasgow n-a stat cu mâinile în sân și a căutat o soluție pentru a-și readuce echipa în prim planul fotbalului mondial.
“Oamenii înmi tot spun că nu pot muta echipa dintr-un campionat în altul, dar eu am găsit o portiță. Mă voi prevala de un caz din fotbalul feminin în care UEFA a permis ca o echipă de fotbal feminin să se mute din Belgia în Olanda, deci există un precedent“, a spus Green.
“În cazul în care decizia noastră va fi contestată la UEFA, atunci aș merge și până la Strasbourg și m-aș referi la egalitatea între sexe“, a mai spus Charles Green, care se bucură că echipa are parte în continuare de sprijinul fanilor, chiar dacă echipa a luat-o de jos, în campionatul scoțian.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Etichete: premier league , glasgow rangers , glasgow rangers premier league , glasgow rangers viitor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...