Pițurcă, reconfirmat la Al Ittihad. Sânmărtean poate primi un nou contract, pentru un sezon
15.05.2016, 09:26Al Ittihad a terminat pe locul trei campionatul în Arabia Saudită, dar șeicii care conduc clubul sunt mulțumiți de munca lui Victor Pițurcă și l-au reconfirmat, pentru viitorul sezon. Lucian Sânmărtean poate primi și el un nou contract la formația din Jeddah.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mansour Al-Balawi, șeful executiv al lui Ittihad, se va întâlni cu Pițurcă luni, scrie presa saudită, pentru a stabili strategia pentru viitorul sezon. Antrenorul i-a comunicat deja că vrea să se despartă de șase jucători, toți localnici, dar și faptul că a pregătit un loc în staful său pentru Mohamed Noor, căpitanul echipei, suspendat pentru doping.
Pițurcă va discuta și despre transferurile jucătorilor străini, având două poziții libere, după ce lui Sulley Muntari i-a fost reziliat contractul, iar cel al lui Sânmărtean s-a terminat. Arabii scriu că Pițurcă ar putea să-i convingă pe șeici să-i ofere românului o nouă înțelegere, chiar dacă acesta are 36 de ani.
Pițurcă va stabili la întâlnirea cu Al-Balawi și programul din cantonamentul european din această vară și speră ca Sânmărtean să aibă la Euro 2016 evoluții care să-i convingă pe șefii lui Al Ittihad să-i ofere un nou contract.
Tehnicianul român mai are un an de contract cu Al Ittihad și chiar dacă n-a cucerit niciun trofeu în acest sezon va fi păstrat, asta și pentru că situația financiară a clubului nu e una prea bună și are restanțe salariale.
32 de meciuri oficiale a jucat Sânmărtean în acest sezon la Al Ittihad, marcând 9 goluri
Etichete: victor piturca , lucian sanmartean , piturca al ittihad , sanmartean al ittihad
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...