Pierdere grea pentru Răzvan Lucescu! Fotbalistul a jucat accidentat și a ajuns pe masa de operație
articol scris de Digi Sport26.02.2024, 21:34
Legitimat la PAOK Salonic, fundașul central nigerian William Troost-Ekong a ajuns cu naționala sa până în finala Cupei Africii pe Națiuni, pe care a pierdut-o împotriva Coastei de Fildeș, scor 1-2.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
William Troost-Ekong a ajuns pe masa de operație și va reveni spre finalul sezonului
Se pare că problemele continuă pentru Răzvan Lucescu, chiar și după eliminarea dramatică din semifinalele Cupei Greciei împotriva celor de la Panathinaikos.
William Troost-Ekong a suferit o accidentare chiar în al doilea meci din faza grupelor a Cupei Africii pe Națiuni, dar a continuat să joace toate minutele pentru Nigeria.
Astfel, după ce a jucat accidentat, William Troost-Ekong a ajuns pe masa de operație, iar intervenția va avea loc în Finlanda, așa cum afirmă Fabrizio Romano.
Jucătorul lui PAOK Salonic va putea reveni pe teren abia spre finalul sezonului, așa că Răzvan Lucescu va trebui să se descurce fără Troost-Ekong.
- William Troost-Ekong a fost adus în vară de PAOK, iar nigerianul a jucat 22 de meciuri pentru formația din Grecia.
- Două milioane de euro este cota de piață a lui Ekong, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
William Troost-Ekong, MVP-ul Cupei Africii pe Națiuni
William Troost-Ekong a fost votat cel mai bun jucător de la Cupa Africii pe Națiuni, după ce a jucat absolut fiecare minut în cadrul turneului și a înscris 4 goluri, din postura de fundaș central.
Premiul i-a fost înmânat după încheierea finalei. Chiar dacă Nigeria a pierdut împotriva Coastei de Fildeș, fundașul lui Răzvan Lucescu a avut, totuși, un motiv de mândrie, după ce a primit respectivul premiu.
Acesta a marcat de două ori împotriva Coastei de Fildeș, o dată în finală și o dată în grupe, respectiv contra celor de la Africa de Sud. Nigerianul a marcat în remiza din semifinale, scor 1-1. Meciul a ajuns la loviturile de departajare, unde William Troost-Ekong a mai punctat o dată.
Etichete: razvan lucescu , paok salonic , nigeria , william troost-ekong
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...