Perfect fără Rednic. Standard Liege are cel mai bun start de sezon din istorie
30.09.2013, 10:32Decizia celor de la Standard Liege de a-l demite pe Mircea Rednic a scandalizat lumea fotbalistică din România, în condițiile în care românul preluase clubul într-o situație disperată și l-a adus aproape de titlu în 2013. La câteva luni distanță, șefii din Belgia se felicită pentru îndepărtarea "Puriului"!
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Plecat din cauza transferurilor eșuate ale lui George Țucudean și Adrian Cristea, Rednic a eșuat și la CFR Cluj, iar acum privește cum Standard Liege, clubul său de suflet din străinătate, are cele mai bune rezultate din istorie. Mai precis, Standard se află la cel mai bun start de sezon din istorie, cu 9 victorii în primele 9 etape și golaveraj 23-3.
Duminică, Standard a învins cu 5-0 la Cercle Brugge și s-a distanțat în clasament, în fața lui Club Brugge, la 4 puncte. Gruparea din Liege profită astfel de degringolada de la Anderlecht, dar și de frământările celorlalte rivale. În afară de Brugge, echipa lui Fatai, restul granzilor din Belgia par că suferă, iar Standard speră acum la primul titlu după 4 ani.
Antrenorul israelian Guy Luzon a declarat, euforic, după meciul cu Cercle: "Suntem într-un moment excelent și trebuie să strângem cât mai multe puncte. Băieții se bucură de fotbal și arată o ofensivă încântătoare, iar asta ne obligă să aducem trofee la Liege. Fanii o merită din plin".
În partida cu Cercle Brugge, golurile au fost marcate de Ezekiel (9), M'Poku (19), Ciman (29) și puștiul Batshuayi (64 și 90+1), acesta din urmă fiind promovat insistent de Rednic. Standard, care este calificată și în grupele UEL, n-a mai pierdut în campionat din mai 2013!
Etichete: rednic , rednic standard , standard liege , standard liege mircea rednic , standard rednic , guy luzon , luzon , luzon standard liege
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...