Pep Guardiola, reacție dură după înființarea Superligii Europei: "Nu mai e sport dacă succesul este garantat!"
articol scris de Digi Sport20.04.2021, 17:36
Anunțul făcut duminică de cele 12 cluburi de top din Anglia, Spania și Italia referitor la înființarea Superligii Europei a produs o mulțime de reacții dure din partea autorităților, forurilor fotbalistice și suporterilor.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
În plus, și câțiva antrenori importanți și-au manifestat nemulțumirea după ce au aflat că echipele lor vor face parte din această nouă competiție, care este contestată vehement de UEFA, FIFA și autorități.
Pep Guardiola, reacție dură după înființarea Superligii Europei: "Nu mai e sport dacă succesul este garantat!"
După antrenorul lui Liverpool, Jurgen Klopp, a venit rândul lui Pep Guardiola să-și exprime opinia. Managerul lui Manchester City spune că persoanele responsabile ar trebui să ofere mai multe detalii, iar o competiție de tipul Superligii, unde echipele mari ar avea succesul asigurat indiferent de rezultate, ar face ca fotbalul să nu mai fie un sport.
"Am aflat cu câteva ore înainte să apară comunicatul, la fel ca și ceilalți colegi ai mei. Mi s-a spus că va fi emis un comunicat. Comunicatul există, dar nimeni nu vorbește clar și nimeni nu oferă mai multe detalii despre ceea ce se va înființa.
Președinții trebuie să vorbească mai clar despre direcția în care fotbalul se îndreaptă. Pentru noi nu este confortabil, pentru că nu avem toate informațiile. Eu vă pot spunea opinia mea, dar nimic mai mult. Aș vrea ca președintele acestui comitet să meargă în jurul lumii și să explice tuturor cum s-a ajuns la această decizie.
Eu susțin clubul, mă bucur că fac parte din el, dar am și opinia mea. Acum, e doar un comunicat. Așa cum am spus, nu am toate informațiile. Dacă mă întrebați de ce aceste echipe au fost selectate să joace în această posibilă competiție... fotbalul nu este sportul în care relația dintre muncă și răsplată nu există. Nu mai este un sport dacă succesul este garantat și nu contează atunci când pierzi", a declarat Pep Guardiola, citat de Mirror.
Cele 12 cluburi fondatoare sunt AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Bafrcelona, Inter Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham. Preşedintele acestui grup este Florentino Perez, conducătorul de la Real Madrid.
Klopp, împotriva șefilor de pe Anfield! Cum a reacționat când a aflat de prezența lui Liverpool în Super Ligă
Klopp a declarat în 2019 că fotbalul european nu are nevoie de o Superligă, iar după ce astăzi a apărut un comunicat oficial privind înființarea competiției, Klopp a oferit o nouă reacție: "Ieri am auzit prima dată despre asta. Oamenii nu sunt fericiți, îi înțeleg. Nu pot să vorbesc mai mult.
Eu și jucătorii nu am știut, nu am fost implicați în acest proces. Acum va trebui să așteptăm să vedem ce se întâmplă. Am 53 de ani, de când eram jucător exista Champions League... Obiectivul meu a fost mereu să antrenez acolo, ca jucător n-am reușit să ajung la acest nivel. Îmi place fotbalul competitiv. Îmi place că West Ham ar putea juca în Champiosn League în sezonul următor, au șansa asta.
Nu-mi place deloc cum suntem priviți. Liverpool este mult mai mult decât această decizie. Echipa și fanii sunt cei mai importanți", a spus Klopp, înaintea meciului cu Leeds.
Etichete: liverpool , manchester city , premier league , pep guardiola , superliga europei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...